[ X ]
CEC: Astăzi, este ultima zi de prezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru semestrul doi al anului 2023
15 Ianuarie

Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează partidele politice că astăzi, 15 ianuarie 2024, este data limită de prezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară pentru cel de al doilea semestru al anului 2023.

Potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 294/2007 privind partidele politice, ale Codului electoral și ale Regulamentului privind finanțarea activității partidelor politice, raportul se prezintă în format electronic, prin intermediul SSI „Control Financiar”. Partidele beneficiare de alocații de la bugetul de stat prezintă raportul și Curții de Conturi. Raportul urmează a fi semnat de către conducătorul și trezorierul partidului politic. Ambii poartă răspundere pentru corectitudinea datelor și a informațiilor prezentate, precum și pentru neprezentarea acestora. Dacă raportul privind gestiunea financiară este semnat de către persoana care asigură interimatul funcției conducătorului partidului politic, acesta prezintă confirmarea Agenției Servicii Publice.

Menționăm că până la moment, doar 20 de partide politice au realizat obligația și au depus rapoartele financiare.

CEC atenționează că neprezentarea sau prezentarea tardivă de către partidele politice a raportului privind gestiunea financiară în termenul și formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete, constituie încălcare a prevederilor legale și este pasibilă de răspundere conform legislației.

Inapoi la arhiva noutaților