Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a doi potențiali concurenți electorali, transmite CURENTUL.
Aceștia au depus, pe parcursul zilei de astăzi, 17 ianuarie 2019, documentele necesare în vederea înregistrării candidaților la funcția de deputat pe circumscripția națională la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
În urma tragerii la sorţi, Comisia Electorală Centrală a stabilit ordinea lor prealabilă de înscriere în buletinul de vot, după cum urmează:
Partidul Naţional Liberal – poziția a 8-a;
Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI” – poziția a 9-a.
Conform Codului electoral, Comisia Electorală Centrală efectuează înregistrarea candidaţilor desemnaţi în decursul a 7 zile de la data primirii actelor. Ordinea de înscriere în buletinul rămâne definitivă numai după înregistrarea la CEC în calitate de concurenţi electorali, pe circumscripția națională, la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
Mihaela Conovali