[ X ]
CEC a făcut o evaluare a cheltuielilor pentru alegeri. Mai e nevoie de bani!
29 Iunie

Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, în cadrul unui briefing de presă, a anunțat că, Guvernul Republicii Moldova urmează să se întrunească într-o ședință pentru a aprobat o hotărâre cu privire la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, informează CURENTUL.

„Așa cum avem un scrutin neordinar, în bugetul de stat pentru anul curent nu au fost alocate sursele prevăzute pentru acoperirea scrutinului respectiv. De aceea, CEC a aprobat devizul estimativ pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate în sumă de 125 milioane lei, l-a înaintat Guvernului. Drept urmare, au fost alocate 70 milioane din fondul de rezervă”, a declarat Cimil.

Către ziua de azi, șefia CEC spune că s-a făcut o evaluare a cheltuielilor efectuate, urmare a alocării acestei prime tranșe și a necesităților financiare încă necesare organizării alegerilor.

„Prin urmare, am identificat ca fiind nevoie de încă 22,4 milioane lei. Guvernul urmează să se întrunească în ședință și să aprobe o hotărâre în acest sens”, a anunțat Cimil.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților