Cetățenii cu drept de vot pot solicita informații despre organizarea referendumului republican constituțional și alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, apelând Centrul de Apel, cu numărul unic de telefon (+373) 22 880101.
Centrul va funcționa în perioada 3 septembrie – 22 octombrie 2024, iar în cazul stabilirii turului II de scrutin până pe data de 5 noiembrie 2024.
Totodată, în perioada de activitate, operatorii Centrului de Apel vor acorda asistența necesară persoanelor responsabile de gestionarea listelor electorale din cadrul autorităților publice locale, dar și membrilor organelor electorale inferioare pentru aplicarea uniformă a procedurilor de gestionare și actualizare a Registrului de stat al alegătorilor.
La fel, alegătorii vor putea afla date cu privire la procedura de vot, actele în baza cărora pot vota, arondarea la secții de votare, unde și cum pot să-și declare locul de ședere, cum pot obține certificatul cu drept de vot, etc.
Atenționăm că, prin intermediul Centrului de Apel, nu pot fi depuse contestații.
Linia de informare a Centrului de Apel va funcționa de luni până vineri, între orele 8.00 – 17.00, iar în perioada 19-21 octombrie și 2-4 noiembrie 2024 (în cazul turului II) programul de lucru va fi extins până la 24 de ore pe zi.
Centrul poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova.