Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit, în cadrul ședinței de astăzi, circumscripțiile electorale de nivelul I în cele 3 localități din țară unde, pe 16 octombrie 2022, vor avea loc alegeri locale noi, informează CURENTUL.
Pentru alegerea primarilor au fost constituite circumscripțiile electorale de nivelul I după cum urmează:
– circumscripția electorală sătească Sălcuța nr. 10/20, raionul Căușeni;
– circumscripția electorală comunală Ialpujeni nr. 11/11, raionul Cimișlia;
– circumscripția electorală comunală Braniște nr. 27/6, raionul Rîșcani.
Conform prevederilor legale, hotarele circumscripțiilor electorale corespund hotarelor unităților administrativ-teritoriale, prevăzute de Legea nr. 764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.