[ X ]
CEC a autorizat efectuarea primelor sondaje de opinie în perioada electorală
23 August
Comisia Electorală Centrală (CEC) a autorizat, în cadrul ședinței de marți, efectuarea a trei sondaje de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor și a aprobat două acte normative conexe legislației electorale.  
În acest fel, Comisia a autorizat efectuarea sondajelor de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor de către Compania de cercetare sociologică IMAS – Cercetare și Strategii S.R.L, Compania Intellect Group S.R.L. și Asociația Obștească Institutul de Politici Publice. Precizăm că, potrivit noilor prevederi din legislația electorală, pentru a realiza sondaje de opinie și exit-polluri în perioada electorală, persoanele juridice și/sau asociațiile obștești de profil înregistrate în Republica Moldova, trebuie să obțină o autorizare din partea Comisiei Electorale Centrale.
De asemenea, în ședința de astăzi, CEC a aprobat Regulamentul cu privire la accesibilitatea procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități. Documentul cuprinde cerințele de accesibilitate față de sediile secțiilor de votare, drumurile de acces spre clădire, prezența turnichetelor, căile de circulație în interiorul clădirii sau grupul sanitar. La fel, sunt stabilite rigorile care urmează a fi respectate de către membrii biroului electoral la amenajarea secțiilor de votare și responsabilitățile competitorilor electorali, instituțiilor mass-media și ale societății civile privind asigurarea drepturilor electorale pentru persoanele cu dizabilități.
Instrucțiunea privind procedura de renumărare a buletinelor de vot descrie în detaliu procedura de renumărare a buletinelor de vot și rolul fiecărui participant la această procedură. Instrucțiunea acoperă toate tipurile de alegeri și referendumuri, inclusiv organizarea procesului de votare în secțiile organizate în afara țării.
Hotărârile CEC vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei – www.cec.md, rubrica „Ședințe CEC”, subrubrica „Hotărâri CEC” sau accesând direct linkul https://shorturl.at/rEH36 .
Inapoi la arhiva noutaților