Există toate temeiurile juridice pentru anularea contractului de concesionarea a Aeroportului Internațional Chișinău, existând semne clare că concursul a fost trucat.
Declarația a fost făcută de președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019), Igor Munteanu.
Potrivit lui Igor Munteanu, desfășurarea concursului s-a făcut cu încălcări. „Avia Invest SRL și Aeroportul Habarovsk nu aveau dreptul să participe la concurs”, a menționat Igor Munteanu.
Totodată, un alt element de falsificare este introducerea ilegală în cadrul concursului a unui off-shore de către Tudor Copaci, președintele comisiei responsabile cu organizarea şi desfăşurarea procedurii de selectare a concesionarului.
„Trucarea controlului de concesionare este foarte gravă. Azi voi depune o nouă plângere penală. Nulitatea contractului nu are termen de prescripție. Anunțurile despre formalizarea tranzacționării Avia Invest sunt declarațiile prin care se încearcă să intimideze Guvernul RM și să sfideze o țară întreagă. Denotă obscuritatea tranzacționării. Concesionarul nu este în drept să nu este înstrăineze fără acordul în scris a concedentului”, a menționat Igor Munteanu.
„Nimeni nu poate înstrăina Aeroportul fără acordul Guvernului RM. Declarațiile de preluare sunt sterile. Oricine va lua ceva din mâinile lui Șor devine complice la schemei sale criminale”, a adăugat acesta.
Comisia de anchetă a cerut Procuraturii adăugarea unor capete de acuzare în cazul membrilor comisiei de concurs, care se referă la fals în acte publice și abuz de putere în interesul unei organizații criminale.
Totodată, comisia cere Guvernului să inițieze imediat în instanța de judecată o acțiune privind inițierea anulării contractului de concesionare a Aeroportului.
Cristina Pendea