Mai mulți arbori au fost defrișați de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală zilele trecute, informează CURENTUL.
Solicitat de către reporterul nostru, Eleferii Haruța, șeful Asociației de Gospodărie a spațiilor verzi, din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, ne-a oferit mai multe detalii.
„Motivul efectuării lucrărilor de defrișare a arborilor de pe bd. Ștefan cel Mare a fost starea fitosanitară nesatisfăcătoare a acestora, care au trecut de vârsta exploatabilității și aveau deja scorburi și ramuri uscate cu procese de putrefacție la tulpină și reprezentau un pericol pentru societate”, ne-a spus el.
Totodată, acesta ne-a relatat că „masa lemnoasă obținută din arbori a fost transportată la un depozit pentru a fi ulterior vândută atât angajaților Asociației, cât și persoanelor care vor solicita procurarea acesteia”.
Menționăm că în locul celor 18 arbori defrișați au fost plantați 27 puieți de specia tei de talie înaltă cu balot de pământ cu înălțimea 2 m, care au fost procurați de la o pepenieră specializată din Bălți. Aceste lucrări, inclusiv procurările, au fost efectuate din bugetul municipiului Chișinău. Costul unui puiet constituie 440 de lei.
Anastasia Borta