Conducerea regiunii transnistrene, în cadrul unei ședințe, a discutat despre măsurile întreprinse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului de tip nou – Coronavirus, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al așa-numitei președinții a regiunii, a fost aprobat un Plan de acțiuni în acest sens, în contextul în care zilele trecute în regiune s-a întors o sportivă din Italia și s-a simțit rău. „Bolnava a fost internată în spital. Probele pentru depistarea virusului au fost transmise către Chișinău. Rezultatele au fost negative. Carantina a fost scoasă”, se spune în comunicat.
De asemenea, așa-numitul ministru al Sănătății din regiune a menționat că se planifică seminare pentru specialiștii din domeniu, se procură echipamentul necesar de protecție, se fac lucrările necesare pentru procurarea termometrelor fără contact, s-a elaborat o listă de activități în cazul declarării carantinei, s-au interzis manifestațiile în masă și în încăperile închise.
Totodată, în contextul în care se apropie sărbătorile de Paști, va fi sporit controlul la posturile de grăniceri și va fi limitat accesul persoanelor în regiunea transnistreană care revin din țările unde s-au confirmat cazuri de COVID-19.
Așa-numitul președinte al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a dispus ca toți colaboratorii posturilor de grăniceri să fie echipați corespunzător, iar încăperile să fie dotate cu echipamente pentru dezinfecție. Se interzic, de asemenea, vizitele cetățenilor aflați în carantină în spitale. Controlul acestor acțiuni va fi îndeplinit de organele Procuraturii, iar așa – numitul minister de Interne va monitoriza ca prețurile pentru echipamentele de protecție să nu fie majorate.
Cristina Parfeni