Pentru Republica Moldova agricultura este şi va rămîne probabil încă mult timp domeniul care a ţinut ţara pe linia de plutire, a păstrat, în măsura în care a putut să o facă, satele moldoveneşti, şi a lăsat aprinsă mereu acea licărie a speranţei că va veni o zi cînd vom spune că trăim viaţa pe care ne-am dorit-o. De cele mai multe ori succesele care s.au înregistrat au avut la temelie hărnicia oamenilor, priceperea lor, pămîntul cu calităţile sale excelente, ploile venite la timp şi banii pe care i-am investit.
Agricultorul şi-a dorit întotdeauna soiuri de struguri dintre cele mai bune şi mai roditoare, livezi împovărate cu fructe, lanuri cu grîu şi porumb care să ne umple hambarele. Pentru aceasta am îmbinat permanent producerea propriu zisă cu cercetarea şi am depus mari eforturi pentru a produce aici, în Moldova, seminţe care să asigure recolte bune chiar şi în condiţiile unor ani cu foarte şi foarte puţine precipitaţii.
Este relevant în această ordine de idei parcursul domeniului producerii seminţelor de porumb, sector care în anii de glorie a reuşit nu doar să acopere întreg necesarul de seminţe al Republicii Moldova, dar şi să realizeze constant exporturi. Timp de mai mulţi ani Moldova a exportat anual în Rusia, Belarusi şi Ucraina cel puţin 10-12 mii tone de boabe.
În perioada anilor 1994-2007 au fost exportate în Belarus 117 mii tone seminţe hibride de porumb timpuriu pentru însămînţarea anuală a 150-350 mii hectare de porumb marfă. Colaborarea de peste două decenii a institutului de la Porumbeni cu parteneri din Federaţia Rusă a totalizat un export de circa 100 mii tone de seminţe de hibrizi de porumb.
E de recunoscut însă că timpul nu trece în zadar – el vine cu intervenţile sale şi situaţia se schimbă de la an la an. În multe din ţările cu care colaboram şi în care mergeam cu seminţele noastre, ulterior au pătruns alţi producători, unii cu mari capacităţi de dezvoltare şi extrem de agresivi. În Ucraina, bunăoară, un asemenea producător a iniţiat un proect de construcţie a unei întreprinderi – gigant. Proiectul anunţa costuri generale de circa 250 milioane dolari şi ţintea regiunea Viniţa. Ulterior, urmare a unor reacţii zgomotoase ale societăţii civile, Viniţa este scoasă din cărţi în favoarea regiunii Cercasî, iar valoarea proiectului creşte pînă la 300 milioane de dolari.
Însă forţa de penetrare a pieţeleor regionale de către producătorii de seminţe de porumb din Moldova s-a redus nu numai din cauza înăspririi concurenţei pe aceste pieţe. Totuşi factorii determinanţi ai trendului descendent în producerea şi exportul seminţelor de porumb sînt de natură internă, aceştia urmînd a fi căutaţi în politicile promovate pe domeniul agricol, în abordările descriminatorii în procesul suvenţionării producătorilor de seminţe şi în lipsa unor pachete de sprijin şi de toleranţă în politicile de creditare de care s-a condus sistemul bancar din Republica Moldova.
De cele mai multe ori statul nu a avut o abordare diefrită în raport cu producătorii de seminţe, inclusiv seminţe de porumb. Institutul de fitotehnie „Porumbeni” nu a beneficiat nciodată de subvenţii, aşa cum cercetarea nu a făcut obiectul subvenţionării în Moldova. Au primit bani poate doar nişte agenţi colaterali acestui institut, dar nu şi producerea propriu zisă de seminţe.
Deși Republica Moldova este o țară preponderent agrară cu o pondere în PIB de 10,2%, ramura rămîne subdezvoltată, dotată insuficient din lipsă de băni și a împrumuturilor scumpe. În general, Republica Moldova nu poate concura cu statele din regiune, inclusiv la subvenții. Astfel, potrivit datelor Comisiei europene, fermierii români încasează una dintre cele mai mici subvenții – 221 euro/ha. Subvenție mai mică încasează fermierii estoni (153 euro/ha), letoni (171 euro/ha) și cei lituanieni (181 euro/ha). Fermierii bulgari primesc 225 euro/ha, cei polonezi 258 euro/ha, cei din Slovacia 266 euro/ha, iar fermierii unguri 282 euro/ha. Subvenția în Germania este 310 euro/ha, în Franța 308 euro/ha, iar în Spania 265 de euro/ha. Cea mai mare subvenție o primesc fermierii greci, 606 euro/ha. Subvenții mari mai primesc fermierii olandezi, 439 euro/ha, și cei italieni, 416 euro/ha.
În Federația Rusă, subvențiile sunt de 33,8% din PIB-ul generat de agricultură, în UE – 57,2%, iar în SUA – 70%.
În Republica Moldova programul de subvenționare a fost lansat acum 12 ani, iar subvențiile se acordă postinvestiţie, modelul de subvenționare fiind aproape similar cu cel din Ucraina. În special este subvenționată viticultura și plantarea livezilor. Ponderea cea mai mare a subvențiilor este dată pentru achiziția de tehnică agricolă, înfiinţarea plantațiilor multianuale și dezvoltarea infrastructurii agricole.
De cele mai multe ori însă, din lipsă de bani, producătorii agricoli sînt nevoiți să apeleze la creditele bancare, care sînt foarte scumpe. Riscurile mari la care este expusă agricultura, fac ca producătorii să rămînă fără afaceri.
La ora actuală, trei din cele mai mari bănci din Republica Moldova, care dețin aproape 70% din totalul activelor din sistemul bancar au și credite pentru agriculturi. De exemplu Victoriabank are creditul rapid Agri. El este destinat investiților și lucrărilor agricole, iar suma maximă care poate fi contractată este de 1 milion de lei. La Agorindbank, banca cu specific agricol oferă credite agricultorilor de la 5000 de lei până la 80% din costul proiectului. Rata dobânzii variază de la 8,25% până la 10,5% în lei și de la 4,75% până la 6,5% în USD şi de la 3,75% până la 5,5% în EUR. La rata dobânzii se mai adaugă taxele și comisioanele, care cresc costurile generale. La Moldindconbank împrumutul este nelimitat în funcție de proiect, iar rata dobânzii variază de la 9% – 9,5%, în lei și 4% – 6,25%, în EUR/USD.
Dar istoria şi starea actuală a două dintre cele trei întreprinderi de prelucrare a seminţelor de porumb din Moldova arată o altă finalitate a relaţiei dintre bancă şi producător, acestea din urmă fiind expuse la vînzare pe paginile web ale instituțiile financiare.
Semințe Agro de la Căușeni, care acum cîteva decenii era o companie profitabilă a ajuns să fie vîndută de bancă în urma impasului financiar în care s-a pomenit. Și asta ca urmare a contractării împrumuturilor bancare. Potrivit ultimului raport financiar, în anul 2012 compania a contabilizat pierderi de 1,2 milioane de lei cu aproape 30 de ori mai puțin față de anul precedent. Însă nu este clar cum s-a pomenit în tr-o situație financiară dificilă după pierderile s-au redus considerabil. La acea vreme activele companiei totalizau 220,2 milioane de lei.
Ultimul raport al companiei arată în 2012 că pierderile neacoperite au însumat 28 milioane de lei cu 21,7% mai mult față de anul precedent. Activele companiei totalizau 220,2 milioane de lei. Cifra de afaceri a însumat 2,4 milioane de lei comparativ cu 2,1 milioane de lei. Costul vânzărilor s-a majorat și el la 2 milioane de lei comparativ cu 1,8 milioane de lei. Datoriile financiare pe termen scurt au constituit 20,8 milioane de lei și au rămas neschimbate comparativ cu anul precedent. Cel mai probabil, întreprinderea a contractat împrumuturi și nu le-a putut returna. În rezultat, fără multe discuții și negocierii, banca a scos compania la vânzare. Aceasta apare în lista gajurilor expuse spre comercializare de la Banca Socială aflată în proces de lichidare. Licitația de vânzare a avut loc pe 16 august curent însă fără niciun rezultat. Nimeni nu a vrut să o cumpere. Cel mai interesant lucru este cum o companie cu active în valoare 220,2 milioane de lei a fost scoasă la vânzare la un preț de nimic de doar 9,4 milioane de lei. Iar baza petrolieră, segmentul de linie de cale ferată şi dreptul de folosință a terenului cu suprafața de 2,1137 ha, care au aparținut companiei au fost scoase la vânzare la doar 1,3 milioane de lei. O sumă infimă. Acest lucru este o dovadă că nu s-a mers pe negociere pentru găsirea soluției ca întreprinderea să fie menținută și să funcționeze, ci strict pe încasarea datoriei prin expunerea la vânzare.
Un detaliu curios este că deși întreprinderea se afla într-o situație financiară dificilă, în decembrie 2018 statul își vinde la Bursa de Valori a Moldovei cota parte de 15% de la SA Semințe Agro cu un capital social de 12 milioane de lei la un preț de 543,1 mii lei la Bursa de Valori a Moldovei.
SA Seminţe Agro Căuşeni are o capacitate de procesare de 12,0 mii tone şi 2 elevatoare cu capacitatea de circa 100 mii tone. Or, în prezent această e în paragină ca urmare a interesului strict al bancherilor pentru încasarea banilor din vînzare.
Într-o situație similară se află și Fabrica de Prelucrare a Semințelor de la Drochia, Țarigrad, care din 2015 nu mai funcționează după ce a intrat în posesia Victoriabank și este expusă la vînzare. Astfel, banca vinde complexul industrial de prelucrare a semințelor de 26,052.70 mp, teren pentru construcții 15.211 ha și utilajul aferent de prelucrare a semințelor. Pe teritoriul fabricii se află o mini baza petrolieră cu capacitatea de asigurare cu carburanți atât pentru transportul feroviar, cât și pentru cel auto al fabricii. Componentele fabricii sunt total sau parțial uzate. Construcțiile fabricii au fost edificate în anul 1985, având o istorie și tradiție de lungă durata cu privire la procesul de producere și depozitare, care este sistematizat pe un teritoriu de 15,211 ha pe care sunt amplasate punctele de primire a grăunțoaselor și cerealelor, uscătoriile de porumb, secțiile de prelucrare a semințelor de porumb, de calibrare, depozitare si transportare a acestora.
Unica întreprindere, Fabrica de prelucrare a semințelor de porumb din Răuțel, a rămas cea mai mare fabrică din acest domeniu din țară după ce cea de la Drochia și Căușeni au fost puse pe butuci. Fabrica de prelucrare a semințelor este liderul industriei moldovenești de producere a semințelor de porumb hibride cu o istorie bogată de activitate în sectorul agrar al Republicii Moldova, începând cu anul 1979. Randamentul acesteia este de 10000 tone semințe. Raportul financiar arată că activele companiei au crescut în 2018 13% la 104,9 milioane de lei. Întreprinderea a înregistrat un profit de 2,6 milioane de lei comparativ cu 685,3 mii de lei pierderi în 2017. Iar cifra de afaceri a constituit 24 milioane de lei față de 24,9 milioane de lei în 2017. Creditele bancare au constituit în anul 2018 – 24,7 milioane de lei față de 28,5 milioane de lei anul precedent.
Este aproape imposibil de crezut că „Banca Socială” la Căuşeni şi „Victoriabank” la Drochia au urmărit în mod exclusiv scopul de a distruge cele două întreprinderi de producere a seminţelor. Dar este foarte uşor de înţeles, că întreprinderile respective au ajuns în maşina de tocat mînuită cu măiestrie de un sistem care aşteaptă ca de cealaltă parte să iasă bani.
Politicile promovate, condiţiile de creditare şi instrumentele financiare oferite agriculturii încurajează inegalitatea în raport cu agricultorii din afara ţării. Este suficient să vedem în ce condiţii sînt creditaţi producătorii agricoli din doar cîteva ţări europene, zonă în care problema creditului agricol este una care interesează, pe de o parte, pe producătorii agricoli, care au nevoie de completarea surselor de finanţare necesare desfăşurării proceselor de producţie şi pentru efectuarea de investiţii, iar, pe de altă parte, pe ofertanţii de credite, reprezentaţi de bănci şi de alte instituţii financiare. în cadrul acestei relaţii, băncile pot acorda facilităţi solicitanţilor de credite, sub forma unor dobânzi mai mici pentru unele activităţi care au un grad mai mic de risc sau care necesită investiţii ce se recuperează într-o perioadă de timp mai îndelungată.
În Franţa, de exemplu, Guvernul şi organismele de intervenţie pe piaţă au folosit o lungă perioadă de timp sistemul de subvenţionare a dobînzilor pentru creditele pe termen scurt şi pentru cele de investiţii. Instituţia bancară principală care asigură finanţarea agriculturii este Creditul Agricol, precum şi o largă reţea de cooperative de credit. Banca de Credit Agricol S.A. acordă, şi în prezent, o serie de facilităţi, cum ar fi perceperea unor dobînzi mai mici pentru creditele acordate producătorilor agricoli pentru cultura cerealelor, producerea şampaniei, culturile furajere etc.
În Cipru, Departamentul pentru Agricultură promovează implementarea schemelor de dezvoltare care încurajează şi facilitează investiţii raţionale la nivelul fermei. Aceste scheme pot fi clasificate în două categorii principale: a) scheme prin care se pot accesa împrumuturi cu dobânzi scăzute de către fermieri prin agenţii de împrumut, precum şi scheme pentru dezvoltarea floriculturii, pentru producţia organică de produse agricole, şi pentru încurajarea persoanelor tinere care rămân în mediul rural; b) scheme prin care se subvenţionează dobînda împrumuturilor realizate de către fermieri, prin intermediul băncilor comerciale şi altor organizaţii de creditare; astfel: – măsuri pentru îmbunătăţirea eficienţei producţiei fermei, care acoperă sectoarele legumicole, florilor şi plantelor aromatice şi apicultura, precum şi mecanizarea agriculturii şi crearea unor creşe moderne de creştere a viţeilor; – măsuri pentru dezvoltarea creşterii animalelor, care acoperă creşterea şi exploatarea vacilor de lapte, a ovinelor şi caprinelor, a păsărilor şi a porcinelor.
În Irlanda apare ca particularitate folosirea schemei de sprijin prin care se oferă asistenţă de la nivelul central către cel regional, în încercarea de a face faţă dificultăţilor cu care se confruntă Fondul de Stabilizare al Băncilor în plan regional. Fondul este folosit pentru a ajuta fermierii prin convertirea împrumuturilor pe termen scurt în împrumuturi pe termen mediu, atunci când recoltele sunt afectate de calamităţi naturale. Sprijinul se acorda în proporţie de 75% sub formă nerambursabilă şi 25% sub formă de împrumut.
În Lituania, pentru accelerarea schimbărilor structurale în agricultură, s-a înfiinţat, în anul 1997, Fondul pentru Sprijinul Agriculturii (FSA), ca singura sursă de finanţare pentru agricultură şi dezvoltare rurală. începând cu 1 ianuarie 2001, acest fond a fost reorganizat, transformându-se în Programul Special pentru Sprijin Rural, continuând, în forme noi, activităţile primului fond. Finanţarea din Programul Special pentru Sprijinul Rural a fost îndreptată spre următoarele direcţii: – Finanţarea reglării pieţei şi sprijin pentru veniturile fermierilor.
În plus, pentru toate ţările membre ale comunităţii funcţionează mecanismele fondurilor de intervenţie, fonduri care sînt preocupate preponderant de fluctuaţia preţurilor.
După parcurgerea cu privirea a acestor, dar şi a altor exemple, te întrebi dacă este corect sau dacă este suficient să le cerem producătorilor moldoveni o mai activă prezenţă pe piaţa europeană. Noi – suportînd în întregime costurile unui ciclu agricol, ei – beneficind de generozitatea cu care statul, alături de sistemul bancar, participă cu toată responsabilitatea la tot ce înseamnă agricultură.
Republica Moldova, ca şi alte state în curs de dezvoltare, se confruntă cu o scadenţă relativ scurtă a instrumentelor financiare. Scadenţa medie ponderată a portofoliului de credite noi acordate pe întreg sectorul bancar este în medie de 29 luni, în timp ce durata medie a creditelor acordate persoanelor juridice în ţările dezvoltate este de 58 luni. Totodată, circa 92% din totalul depozitelor noi atrase de băncile din Republica Moldova au fost cu termen de până la 1 an. Astfel, economia ţării este constrînsă de lipsa instrumentelor de creditare pe termen lung care, de altfel, ar putea permite investiţiile de durată. Însă acest lucru se lasă așteptat.
Rămîne de văzut unde trebuie aşteptat acest lucru – la uşa ministerului de resort, la uşa Guvernului sau la cea a Parlamentului. Probabil acolo unde poate fi găsit acel interes naţional despre care vorbim atît de mult şi atît de frumos, dar pe care rar să-l fi întîlnit cineva undeva.
Sursa: Ziarul Săptămâna
