[ X ]
Ce s-a discutat la Reuniunea atașaților economici ai Ambasadelor RM peste hotare desfășurată la Chișinău
18 Iulie

Necesitatea creării unui mediu favorabil pentru investitorii străini, promovarea activă a sectoarelor strategice ale economiei naționale, dar și valorificarea adecvată a produselor autohtone pentru a fi atractive și competitive pe piața externă a fost reiterată de miniștrii Nicu Popescu și Vadim Brînzan la deschiderea celei de-a III-a ediții a cursurilor de instruire pentru atașații economici din cadrul misiunilor diplomatice moldovenești, transmite CURENTUL.

Ministrul Nicu Popescu a menționat că în dezvoltarea economică durabilă pentru Republica Moldova, obținerea credibilității pe plan internațional și atragerea investițiilor sunt sarcinile care le revin misiunilor diplomatice şi atașaților economici în special. „Sunt convins că extinderea rețelei birourilor comercial-economice peste hotare ne va permite să avem o mai mare deschidere din partea mediului de afaceri străin pentru produsele moldovenești și pentru fluxul de investiții străine directe în Republica Moldova. Trebuie să valorificăm și să promovăm activ sectoarele strategice ale economiei și țara noastră ca o destinație turistică interesantă”, a mai adăugat șeful diplomației moldovenești.

La rândul său, ministrul economiei și infrastructurii, Vadim Brînzan, a declarat că economia Republicii Moldova trebuie să fie bazată pe cunoștințe unde să prevaleze acele domenii în care suntem cei mai buni: industria IT, industria automotive, agricultura intensiva, sectorul de servicii și B2B. „Acum nu ne rămâne decât să ne urmărim scopul, și anume acela orientat spre cetățean prin eliminarea corupției, respectarea și îmbunătățirea legii. Doar așa vom crea condiții favorabile pentru investiții, dar și vom valorifica la maxim produsele noastre ca să fie competitivi și atractivi pentru export”, a mai declarat ministrul Brînzan.

Reprezentanții misiunilor diplomatice vor avea sesiuni de informare privind asistența tehnică, schimb de practici și networking pentru a dezvolta și fortifica capacitățile atașaților economici în vederea consolidării relațiilor comerciale bilaterale şi multilaterale ale Republicii Moldova cu țările-gazdă.

De asemenea, un panel separat va fi dedicat pentru prezentarea ofertei guvernamentale destinate diasporei: ODDIM, AIPA și Biroului Relații cu Diaspora vor vorbi despre programele de dezvoltare și subvenții destinată diasporei – un instrument eficient pe care atașatul economic îl poate utiliza pentru promovarea exporturilor și atragerea investițiilor, având în vedere că mulți reprezentanți ai diasporei activează în domenii care pot fi relevante.

Evenimentul se desfășoară în perioada 18-19 iulie și este organizat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Economiei și Infrastructurii și Agenția de Investiții a Republicii Moldova.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților