[ X ]
Ce s-a decis la ședința grupului de lucru responsabil de revizuirea „Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile 2012-2015”
18 Noiembrie

Ședința grupului de lucru responsabil de revizuirea „Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile 2012-2015” s-a convocat astăzi într-o ședință, în cadrul căreia s-a decis ca pînă la începutul anului 2017 să fie încheiat lucrul asupra ei, informează CURENTUL.

Liliana Palihovici, vice-președintele Parlamentului Republicii Moldova a accentuat importanța implementării cît mai rapidă a strategiei respective pentru societatea civilă.

„Nu putem spune că avem deja totul rezolvat, pentru că avem încă mult de muncit. Trebuie să ținem cont de recomandări, de concepte, de fiecare obiectiv inclus în planul de lucru. Vreau să menționez că sunt invitați și parteneri de dezvoltare în perioada de implementare a acestui document, de aceea trebuie să îl finalizăm cît mai curînd. Trebuie să ținem cont că mai avem încă mult de muncit pentru implementarea acestui document, ca în final să-l putem reactualiza”, a declarat ea.

Totodată, Palihovici a declarat că în luna februarie strategia de dezvoltare trebuie finisată. „Pînă la data de 1 februarie trebuie să avem deja documentul finalizat și doar atunci îl vom putea oferi Parlamentului Republicii Moldova pentru a-l dezbate pe ordinea de zi, iar apoi să-l voteze”, a mai declarat vicepreședintele Parlamentului.

Menționăm că: „Strategia de Dezvoltare a Societății Civile 2012-2015” are scopul de a crea un cadru favorabil pentru dezvoltarea societăţii civile active, capabile să contribuie progresiv la dezvoltarea democratică a Republicii Moldova, să stimuleze coeziunea socială cît şi să dezvolte capitalul social.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților