[ X ]
Ce protocol au semnat Poliția de Frontieră și Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei
6 Iulie

Un protocol de cooperare în domeniul formării profesionale a fost semnat între Poliția de Frontieră și Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei, transmite CURENTUL.

Semnarea documentului, dar și abordarea diverselor aspecte ce vizează activitatea de pregătire, a avut loc în cadrul unei întrevederi de lucru între conducătorii direcțiilor de formare profesională ale autorităților de frontieră din R. Moldova și Ucraina.

Reuniunea a oferit prilejul unui schimb de opinii asupra posibilităţilor de aprofundare a cooperării moldo-ucrainene în contextul managementului pregătirii, pe teme de actualitate ale agendei de conlucrare comună, cât și pe susținerea reciprocă în implementarea inițiativelor de ordin profesional.

Părțile au salutat nivelul excelent de colaborare pe domeniul vizat și au exprimat interesul pentru continuarea dialogului bilateral, în acest sens fiind semnat un protocol de cooperare care vizează un program complex de instruiri și schimb de formatori pe parcursul anilor 2017 – 2018.

Totodată, în cadrul vizitei delegația moldovenească a înmânat diplome și certificate de participare la concursul „Bereta de Onoare – 2017” celor patru reprezentanți ai Direcției regionale Sud a Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei.

În final, interlocutorii au convenit asupra valorificării oportunităților oferite de relațiile bilaterale și identificarea de noi tendințe de dezvoltare a cooperării pe segmentele de interes comun.

20

19

17

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților