Consiliul de Administrație al SA „Moldovagaz” a înregistrat indicatori financiar-economici mai buni în urma executării Planului de măsuri privind reducerea cheltuielilor pentru anii 2016 – 2018, transmite CURENTUL.
Astfel, în anul 2016 SA „Moldovagaz” a obținut profit în mărime de 262,4 milioane lei, după o perioadă îndelungată de activitate în pierderi.
Îmbunătățirea rezultatului financiar a fost condiționată de majorarea volumelor de gaze naturale tranzitate spre statele europene, precum și de eficientizarea managementului, inclusiv prin reducerea consumurilor tehnologice și pierderilor tehnice în rețelele de gaze.
În perioada de raportare, numărul consumatorilor a crescut cu 13 mii și a depășit 689 de mii. De asemenea, în 2016 au fost realizate investiții în mărime de 151,7 milioane de lei.
După prezentarea rapoartelor, Adunarea generală a acționarilor a decis să îndrepte profitul obținut în anul 2016 pentru acoperirea pierderilor SA „Moldovagaz” din anii precedenți.
În 2017 activitatea SA „Moldovagaz” va fi orientată spre asigurarea fiabilă a consumatorilor cu gaze naturale și tranzitul în volume depline către statele europene, îmbunătățirea indicatorilor financiari și obținerea profitului operațional. La fel, activitatea Societății va fi orientată la realizarea planului de gestionare a datoriilor creditoare și la soluționarea altor probleme din sectorul gazelor naturale.
De asemenea, a fost confirmată organizaţia de audit care va efectua evaluarea anuală obligatorie a rapoartelor financiare ale Societății și a ales membrii Consiliul de Observatori și ai Comisiei de Cenzori.
Cristina Parfeni