[ X ]
Ce prevăd noile decizii ale Comisiei pentru Situații Excepționale
17 Aprilie

Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova s-a întrunit, astăzi, într-o nouă ședință, informează CURENTUL.

Astfel, s-a dispus:

„1. Termenele de valabilitate ale actelor permisive (Autorizația sanitară de funcționare și Certificatul de acreditare în sănătate) eliberate prestatorilor de servicii medicale și farmaceutice de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, a căror valabilitate a expirat sau expiră pe durata stării de urgență, se prelungesc pînă la ridicarea stării de urgență.

2. Prin derogare de la prevederile Legii privind evaluarea şi acreditarea în sănătate nr. 552/2001, activitatea medicală de acordare a asistenței medicale în cadrul Instituţiei Medico–Sanitare Publice Centrul COVID–19 Chișinău (număr de identificare de stat (IDNO): 1020600013951), se va efectua fără perfectarea de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică a actelor permisive menționate în punctul 1 din prezenta Dispoziție.

3. Compania Națională de Asigurări în Medicină va asigura contractarea și finanțarea serviciilor de asistență medicală prestate de către Instituţia Medico–Sanitară Publică Centrul COVID–19 Chișinău (număr de identificare de stat (IDNO): 1020600013951) în baza Contractului de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală încheiat între părți. Contractarea serviciilor medicale prestate se va efectua prin derogare de la punctul 7 din Criteriile de contractare a prestatorilor de asistență medicală în cadrul sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2020, aprobat prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină Nr. 1515/375–A.

4. Se scutesc de taxele vamale și T.V.A.:

4.1. testele pentru depistarea infecției cu COVID–19, în valoare de 35,7 milioane lei, achiziționate de către Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate din sursele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină;

4.2. dispozitivele medicale și echipamentele de protecție, oferite cu titlu de donație pentru necesitățile instituțiilor medico-sanitare publice din Republica Moldova și importate de Orange Moldova S.A., Moldretail Group S.R.L., UNICEF Moldova, Comunitatea Evreiască din Republica Moldova, livrate prin intermediul cursei charter Shanghai – Chișinău, din data de 18 aprilie 2020;

4.3. dispozitivele medicale și echipamentele de protecție, oferite cu titlu de donație IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, livrate prin intermediul cursei charter Shanghai – Chișinău, organizată în data de 18 aprilie 2020 și acordate de către Ningbo Haitian Holding Group Co., Ltd, Asociația Cooperare Economică Europa-China și Ambasada Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, Chengdu Sino Euro Trans Tunnel Co., Ltd;

4.4. dispozitivele medicale și echipamentele de protecție, oferite cu titlu de donație Primăriei s. Hîrtopul Mare, r. Criuleni, livrate prin intermediul cursei charter Shanghai – Chișinău, organizată în data de 18 aprilie 2020 și acordate de către Qingdao Loghiny Export-Import Co., Ltd;

4.5. dispozitivele medicale și echipamentele de protecție, oferite cu titlu de donație Primăriei mun. Ungheni, livrate prin intermediul cursei charter Shanghai – Chișinău, organizată în data de 18 aprilie 2020 și acordate de către Primăria or. Nanchang, Republica Populară Chineză;

4.6. dispozitivele medicale și echipamentele de protecție, oferite cu titlu de donație Ministerului Afacerilor Interne, livrate prin intermediul cursei charter Shanghai – Chișinău, organizată în data de 18 aprilie 2020 și acordate de către compania Poly Technologies Inc., Republica Populară Chineză;

4.7. dispozitivele medicale și echipamentele de protecție, oferite cu titlu de donație Ministerului Apărării, livrate prin intermediul cursei charter Shanghai – Chișinău, organizată în data de 18 aprilie 2020, acordate de către compania Poly Technologies Inc., Republica Populară Chineză.

5. Prin derogare de la prevederile Hotărârii Guvernului nr. 476/2016 „Cu privire la aprobarea Metodologiei privind baza de calcul și aprobare a taxelor pentru serviciile aeroportuare și de navigație aeriană”, cursa charter Shanghai – Chișinău, organizată în data de 18 aprilie 2020 se scutește de plata taxei pentru servicii aeroportuare și de navigație aeriană.

6. Întrunirea membrilor organelor colective (de autoadministrare) ale sistemului judecătoresc și sistemului procuraturii, ale profesiilor juridice pe perioada regimului stării de urgență are loc prin intermediul sistemului de teleconferință. Întrunirea fizică în ședință poate avea loc doar în cazuri excepționale, pentru cazuri ce vizează nemijlocit regimul stării de urgență, cu avizul pozitiv al Comisiei pentru Situații Excepționale și cu asigurarea tuturor măsurilor sanitar-epidemiologice.

7. Se anulează testarea națională în învățământul primar pentru sesiunea de examene 2020.

8. Se anulează organizarea și desfășurarea examenelor de absolvire a gimnaziului pentru sesiunea de examene 2020.

9. Se autorizează intrarea, în data de 21 aprilie 2020, pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere a frontierei de stat Aeroportul International Mărculești, și șederea temporară, pînă la data de 24 aprilie 2020, pe teritoriul Republicii Moldova a 5 cetățeni ucraineni, membri ai echipajului elicopterului operatorului ROSAVIA, fără părăsirea teritoriului Aeroportului International Mărculești.

10. Se autorizează intrarea, în data de 17 aprilie 2020, pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere a frontierei de stat Aeroportul International Chișinău, și șederea temporară, pînă la data de 18 aprilie 2020, pe teritoriul Republicii Moldova a 2 cetățeni ucraineni, membri ai echipajului aeronavei private.

11. Se autorizează intrarea, în data de 20 aprilie 2020, pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere a frontierei de stat Aeroportul International Chișinău și șederea temporară pe teritoriul Republicii Moldova a unui cetățean turc, pentru organizarea procesului de producere.

12. Se autorizează organizarea cursei aeriene charter pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova LARNACA – ATENA – CHIȘINĂU.

13. Punctul 1 din Dispoziția nr. 17 din 13 aprilie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, se completează cu subpunctul 1.4. cu următorul cuprins: „1.4. Băncii Naționale a Moldovei.”

14. Zilele de 21-22 aprilie 2020 se declară zile de odihnă pentru Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”.

15. Se sistează circulația transportului public din mun. Chișinău și mun. Bălți în zilele de 18-20 aprilie 2020 și 25-26 aprilie 2020.

16. Prin derogare de la prevederile punctului 3 din Hotărîrea nr. 9 din 15 martie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și prin derogare de la prevederile punctului 13 din Dispoziția nr. 2 din 20 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale, se autorizează trecerea frontierei de stat moldo-române pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului, a cetăţenilor străini care activează în cadrul proiectului de interes național „Programul de dezvoltare a serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare din mun. Chişinău”.

17. Prin derogare de la prevederile punctului 13 din Dispoziția nr. 2 din 20 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale, cetățenii străini cu drept de muncă în Republica Moldova care activează în cadrul proiectului de interes naţional „Programul de dezvoltare a serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare din mun. Chişinău”, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă, nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare.

18. Nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei de tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

19. Prezenta Dispoziție intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului”.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților