[ X ]
Ce mai face ex-șeful Penitenciarului nr.13, Igor Juvala? Procurorul Viorel Morari oferă detalii!
10 Februarie

Igor Juvala, fostul şef al Penitenciarului 13, a fost reţinut într-un dosar de corupţie pe data de 25 noiembrie, 2016. Totuși, până la moment, dosarul său nu a fost trimis în instanța de judecată, iar Juvala se află în arest la domiciliu. Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie, a oferit reporterului CURENTUL detalii pe marginea acestui caz.

„Încă suntem în desfășurare, administrăm probe, sunt circumstanțe care permit a bănui implicarea persoanei respective în faptul infracțional, dar nu au fost finalizate toate acțiunile de urmărire penală, așadar încă se lucrează asupra acestui caz”, spune Procurorul.

Viorel Morari afirmă că dosarul va fi transmis în instanța de judecată imediat cum vor fi stabilite probele necesare care să-i demonstreze vinovăția.

„Se fac acțiunile de urmărire penală la măsurile speciale de investigație, se stabilesc toate circumstanțele săvârșirii faptei, se stabilesc circumstanțe care stabilesc vinovăția sau nevinovăția persoanei. Ulterior, procurorul trebuie să decidă dacă dosarul penal este gata pentru a fi trimis în instanța de judecată sau nu”, a mai adăugat el.

Menționăm că, Igor Juvala, fostul şef al Penitenciarului 13, a fost reţinut într-un dosar de corupţie pe data de 25 noiembrie, 2016. Acesta a fost încătuşat de procurorii anticorupţie pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. El este bănuit că ar fi facilitat aducerea în celula afaceristului Veaceslav Platon a două telefoane mobile, lucru interzis prin lege.

Dacă va fi găsit vinovat, Juvala riscă până la 3 ani de închisoare.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților