[ X ]
[ X ]
[ X ]
Ce le-au zis Mihai Popșoi și Olesea Stamate Președintelui Comisiei de la Veneția și membrilor Grupului de lucru a CoE
20 Octombrie

Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi s-a întâlnit cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio și membrii Grupului de Lucru de nivel înalt a Consiliului Europei privind reforma justiției în Republica Moldova. La întrevedere a participat și Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, transmite CURENTUL.

În debut, vicepreședintele Parlamentului a vorbit despre prioritățile autorităților de la Chișinău, actuale provocări din sistemul justiției, precum și despre evoluțiile politice din țara noastră.

„Suntem determinați să avansăm pe toate dimensiunile, în special una din priorități rămâne a fi reforma justiției și lupta cu corupția, pentru a crea astfel și un mediu favorabil, atât pentru cetățeni, cât și pentru investitorii străini care au nevoie de o siguranță economică. Contăm pe suportul și asistența dvs. în implementarea agendei propuse”, a declarat Mihail Popșoi.

Oficialii au remarcat importanța unui dialog deschis dintre Republica Moldova cu instituțiile europene și partenerii externi în scopul realizării reformelor cu respectarea tuturor standardelor menite să creeze un sistem al justiției independent.

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio a exprimat deschiderea în a oferi tot sprijinul și asistența necesară Republicii Moldova, subliniind că vor continua cooperarea cu autoritățile moldave pentru binele tuturor cetățenilor.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților