Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întrevedere cu reprezentanții Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI), aflați în vizită de lucru în Republica Moldova, transmite CURENTUL.
În cadrul dialogului, părțile au discutat despre rezultatele economice înregistrate de țara noastră, consolidarea și dezvoltarea sectorului bancar, securitatea energetică, diversificarea surselor de energie electrică și gaze naturale, precum și despre creșterea exporturilor și diversificarea piețelor de desfacere pentru producătorii autohtoni.
Referindu-se la situația economică a Republicii Moldova, Chiril Gaburici a menționat că, în 2017, economia a înregistrat o creștere de 4,5%. De asemenea, s-au majorat și exporturile, care în prima jumătate a anului 2018 au înregistrat o creștere cu aproape 28% față de perioada similară a anului trecut. „Conform datelor, circa 70% din exporturi sunt orientate spre piața Uniunii Europene. Ne dorim să deschidem piețe noi de desfacere și purtăm discuții cu Turcia și China. Totodată, ne-am propus să creștem volumul exporturilor pe piața din SUA, cu potențial mare nevalorificat”, a menționat Chiril Gaburici.
Ministrul a informat că țara noastră are rezultate bune în domeniile turism, infrastructura drumurilor, tehnologiile informaționale, menționând lansarea primului parc IT din Moldova, care oferă facilități investitorilor și se bucură de succes. Chiril Gaburici a mulțumit reprezentanților FMI pentru susținerea acordată Republicii Moldova în implementarea reformelor promovate de Guvern, menționând că acestea vor contribui la dezvoltarea economică a țării. Ministrul a reiterat că îmbunătățirea condițiilor de activitate pentru mediul de afaceri, atragerea investițiilor străine, crearea locurilor noi de muncă bine plătite rămân, în continuare, priorități ale Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Reprezentanții Misiunii FMI au apreciat evoluțiile pozitive înregistrate de Republica Moldova în ultima perioadă și au încurajat autoritățile să continue implementarea reformelor în toate sectoarele, în mod special în cele financiar-bancar, energetic, industrie etc. Oficialii au apreciat pozitiv buna colaborare cu Republica Moldova, menționând că FMI va continua să ofere suport țării noastre și va monitoriza rezultatele înregistrate.
Cristina Parfeni