[ X ]
Ce conține răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei adresat Președintelui Parlamentului
13 Aprilie

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a primit, în dimineața zilei de astăzi, răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, la demersul pe care l-a adresat anterior și îl va remite Curții Constituționale, informează CURENTUL cu referire la un comunicat al Parlamentului.

Potrivit sursei, anterior Speakerul a solicitat Curții Constituționale interpelarea avizului amicus curiae al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei în privința Sesizării cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a.

„În cadrul unei convorbiri telefonice Secretarul General al Consiliului Europei a reiterat cele menționate în răspunsul său. Marija Pejčinović Burić a menționat că dizolvarea unui Parlament ales prin alegeri libere și echitabile pentru exprimarea voinței poporului este o măsură de ultim recurs care nu poate fi luată în mod facil, ci doar respectând spiritul și litera Constituției”, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

La fel, sursa declară că Secretarul General al Consiliului Europei a făcut apel la simțul responsabilității tuturor instituțiilor și tuturor părților interesate din Republica Moldova pentru a evita o criză constituțională, ceea ce este cu atât mai necesar în perioada actuală, marcată de criza sanitară care afectează toate statele membre.

„Dacă precedentul acesta va fi creat, ar putea fi folosit pe viitor de orice altă forță politică, iar atunci nicio normă democratică în Republica Moldova nu va avea sens”, a declarat Greceanîi.

În încheiere, Zinaida Greceanîi a ținut să remarce că va informa Consiliul Europei despre avizul Curții Constituționale în urma examinării sesizării privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților