Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, în calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate, a avut o întrevedere de lucru cu ministrul Apărării, generalul Victor Gaiciuc, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, Victor Gaiciuc l-a informat despre situația la zi din instituție, precum și despre faptul că planul calendaristic de acțiuni este realizat în termen și în volum complet.
„De asemenea, am discutat chestiuni ce țin nemijlocit de situația din Armata Națională, subliniind importanța creșterii nivelului de protecție socială a militarilor, inclusiv prin asigurarea cu locuințe a celor care îndeplinesc serviciul militar pe bază de contract. În același context, am abordat problema menținerii disciplinei în Armată și am constatat, cu satisfacție, lipsa incidentelor și a încălcărilor grave. I-am sugerat domnului ministru să țină sub control personal chestiunea cu privire la protecția socială a veteranilor. Totodată, i-am atras atenția asupra necesității realizării tuturor acțiunilor planificate cu prilejul aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, a mai scris Dodon.
Andriana Cheptine