[ X ]
Ce arată Raportul IV de monitorizare a alegerilor locale și parlamentare noi de către Promo-LEX
18 Octombrie

Asociația Promo-LEX a prezentat, astăzi, cel de-al patrulea Raport de monitorizare a alegerilor locale generale și a alegerilor parlamentare noi din 20 octombrie curent, transmite CURENTUL.

Raportul a fost prezentat de directorul de programe al Asociației, Pavel Postica.

Perioada generală de raportare ține de 25 septembrie – 16 octombrie 2019, iar cea financiară – 21 septembrie – 11 octombrie 2019.

„Menționăm că, în această perioadă, organele electorale au activat în regim intens, în special ceea ce privește CEC și organele electorale. Au fost acreditați 1 600 observatori naționali dintre care 1 100 din partea Promo-LEX, dar și 135 de observatori internaționali.

Atestăm 307 cazuri noi de modificare a componenței birourilor electorale, am atestat 4 cazuri în care au loc incompatibilități ale membrilor birourilor electorale, în special legături de rudenie. Pentru circumscripția nr. 48 birourile electorale au fost constituite în termen. Despre circumscripția nr. 17 și 33 nu avem informații, iar pentru circumscripția nr. 50 birourile au fost constituite cu o întârziere de 14 zile”, a menționat Pavel Postica.

De asemenea, la CEC au fost înregistrate 32 de contestații ale concurenților electorali, iar CEC, din 3 octombrie, nu a mai publicat nici o contestație și nici soluțiile acestora. „Acestea se referă la utilizarea resurselor administrative, agitația electorală ilegală, finanțarea campaniei, neînregistrarea candidaților. S-a făcut și un studiu de caz pe marginea situației lui Ruslan Codreanu. Am atestat 6 cazuri în 4 consilii electorale de circumscripție, unde organele electorale au interpretat cu bună credință normele legale și au permis și înregistrat concurenți electorali în baza la o singură listă de semnături din diferite localități”, a spus Postica.

Totodată, Promo – LEX atestă noi cazuri în care cota de gen a fost încălcată. 62 de noi situații unde cota de gen la nivelul II a fost încălcată și 1 127 de cazuri unde cota de gen a fost încălcată la înregistrarea candidaților.

În ultimele 3 săptămâni, campania a devenit activă. Se atestă o creștere de 7 ori a activității cu caracter electoral. Observatorii au atestat 1 014 activități cu tentă electorală: 28% de către PSRM, 20% de către ACUM și 13% de către PN.

2 128 de materiale au fost calificate drept publicitate stradală: 32% – PSRM, 20% – ACUM, 17% – PN. Sunt atestate 5 cazuri de cadouri electorale: 5 de către PSRM și câte un caz PL și PDM.

„Atestăm noi cazuri de utilizare a resurselor administrative – 84: utilizarea spațiilor publice în timpul orelor de muncă; 10 cazuri unde reprezentanții electorali și-au atribuit meritele pentru lucrări de infrastructură efectuate de APL; 8 cazuri unde par să fie încălcate regulile de utilizare a simbolicii de stat; 3 cazuri de utilizare a persoanelor străine în campanie: 2 ACUM și un caz PUN. 24 de cazuri atestate, unde publicitatea a fost fără respectarea condițiilor de formă, 48 cazuri în care publicitatea a fost amplasată în locuri neautorizate.

Cheltuielile nedeclarate în aceste 3 săptămâni sunt de 763 mii de lei. Referitor la discursul instigator la ură, atestăm 16 cazuri: PL – 8, PN – 6, USB și Partidul „Democrația Acasă” câte un caz. 11 cazuri țin de stereotipurile de gen”, a mai spus Pavel Postica.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților