Viceprim-ministra în exercițiu Olga Cebotari s-a întâlnit cu Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova Anna Lyberg, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii s-a discutat un spectru larg de subiecte, inclusiv temele actuale ce figurează pe agenda procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană dar și evoluția situației în dosarul transnistrean, prin prisma exercitării de către Suedia a Președinției în exercițiu a OSCE pentru anul 2021.
Viceprim-ministra a menționat necesitatea continuării proiectelor lansate întru soluționarea celor mai acute probleme în interesul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, mizând totodată, pe obținerea unor rezultate tangibile în cadrul negocierilor.
Oficialii și-au exprimat deschiderea pentru avansarea în direcția unui parteneriat constructiv la nivelul autorităților guvernamentale, reiterând disponibilitatea ambelor țări de a continua interacțiunea pe diverse domenii întru a îmbunătăți viața cetățenilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Cristina Gurez