[ X ]
Ce a discutat directorul Serviciului Vamal cu atașatul vamal al Ambasadei Confederației Elvețiene la Sofia
5 Noiembrie

Directorul Serviciului Vamal, Sergiu Burduja o întrevedere cu Nicolas Meldem, atașat vamal al Ambasadei Confederației Elveţiene la Sofia, acreditat pentru Bulgaria, Republica Moldova și România, transmite CURENTUL.

În cadrul vizitei, a fost evaluată etapa actuală a cooperării vamale moldo-elvețiene, în special componentele care vizează schimbul de informații. La ședință a participat și Înaltul Consilier UE în domeniul vamal și politica fiscală, Rosario de Blasio.

Părțile au abordat mai multe aspecte cu privire la relațiile comercial-economice bilaterale, intensificarea cooperării în domeniul administrării vamale și necesitatea fortificării mecanismelor privind schimbul de informații în domeniul antifraudă.

Importanța intensificării colaborării bilaterale în domeniul antifraudă este determinată, în special, de dinamizarea constantă a schimburilor comerciale dintre aceste țări.

Potrivit datelor statistice deținute pentru anul 2019, Republica Moldova a exportat în Elveția mărfuri în valoare de circa 100 milioane USD, ceea ce reprezintă o creștere cu 53% față de anul 2018. Țara noastră a înregistrat o dinamică pozitivă și la importul de mărfuri din Elveția, fiind atestată o creștere cu 18% comparativ cu anul 2018.

În acest context, a fost analizată oportunitatea semnării unui Acord bilateral privind asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal.

La finele întrunirii, Directorul Serviciului Vamal, Sergiu Burduja și-a exprimat convingerea că relațiile de cooperare între cele două părți se vor extinde și asupra altor domenii specifice activității vamale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților