[ X ]
CCRM o constatat un șir de deficiențe în urma unui audit. E vizat Ministerul Sănătății!
26 Aprilie

Curtea de Conturi a Republici Moldova (CCRM) a examinat în cadrul ședinței publice de astăzi Raportul auditului situațiilor financiare consolidate ale Ministerului Sănătății (MS) și unor entități din subordine, întocmit la 31.12.2016, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă al CCRM, actuala misiune de audit a avut drept scop oferirea asigurării rezonabile în ceea ce privește faptul dacă situațiile financiare consolidate ale Ministerului Sănătății și unele entități din subordine sunt lipsite de denaturări semnificative și oferă o imagine reală și fidelă, iar tranzacțiile financiare au fost efectuate conform reglementărilor în vigoare.

„De asemenea, același obiectiv a fost stabilit și pentru auditarea situațiilor financiare ale Proiectului de Asistență tehnică. Raportarea situațiilor financiare consolidate a fost bazată pe noua metodologie de evidență contabilă și raportare financiară în sistemul bugetar, aprobată de Ministerul Finanțelor la finele anului 2015, cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2016, la 3 zile după aprobare. Astfel, probele de audit au fost acumulate în cadrul Ministerului Sănătății, Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, Centrului Național de Sănătate Publică, Centrului de Sănătate Publică mun.Bălți, Centrului de plasament temporar și reabilitare pentru copii mun.Bălți, Colegiului de medicină mun.Bălți, Instituției Publice „Unitatea de Coordonare, Implementare şi Monitorizare a Proiectului de Restructurare a Sistemului Sănătății””, se spune în comunicat.

Potrivit CCRM, urmare a misiunii de audit au fost constatate un șir de deficiențe. „Astfel, situațiile financiare consolidate ale Ministerului Sănătății și ale instituțiilor din subordine au înregistrat denaturări ale valorii mijloacelor fixe raportate (138,3 mil.lei), urmare a nerespectării cadrului normativ. Acestea se exprimă prin raportarea neregulamentară a investițiilor capitale (128,1 mil.lei) și neînregistrarea conformă la conturile contabile a mijloacelor fixe (10,2 mil.lei)”, este menționat în comunicat.

CCRM susține că, managementul iresponsabil al instituțiilor din subordinea Ministerului Sănătății, nerespectarea cadrului legal, neorganizarea proceselor de control intern la gestionarea patrimoniului public au determinat:

– neîncasarea veniturilor din locațiunea spațiilor neutilizate (0,9 mil.lei);

– neînregistrarea la organele cadastrale a dreptului asupra bunurilor publice (cu valoarea de 38,2 mil.lei și suprafața de 17,8 mii m.p.);

– neînregistrarea în evidența contabilă a imobilelor (3,2 mii m.p. de către 12 instituții) și a terenurilor aferente (1,1 ha) în valoare de (0,9 mil.lei de către 5 instituții);

– neajustarea valorii reale a bunurilor publice (construcțiilor) și a terenurilor aferente, care a cauzat înregistrarea în evidența contabilă a valorii acestora cu 7,8 mil.lei mai mică decât valoarea înregistrată la organele cadastrale, precum şi a terenurilor aferente cu 9,1 mil.lei mai puțin;

– calcularea incorectă a uzurii mijloacelor fixe cu denaturarea soldurilor inițiale (9,9 mil.lei) și finale (2,8 mil.lei);

– denaturarea valorii medicamentelor și materialelor sanitare (0,1 mil.lei), prin înregistrarea stocurilor cu termenul de valabilitate expirat, precum și nerecepționarea fizică a unor medicamente la depozitul instituției (CNSP);

– înregistrarea neconformă a creanțelor (12,0 mil.lei) prin stingerea avansurilor în lipsa documentelor primare de evidența contabilă, precum și acumularea creanțelor (3,7 mil.lei) rezultate din prestarea serviciilor în avans;

– neînregistrarea și neraportarea la 31.12.2016 de către UCIMP a avansurilor (23,6 mil.lei), reflectând concomitent eronat cheltuielile privind transmiterea activelor cu titlu gratuit, situație corectată, inclusiv în raportul consolidat, în luna martie 2017;

– neconsolidarea în raportul financiar a acțiunilor și a altor forme de participare în capital în interiorul țării (708,4 mil.lei) din cauza neînregistrării conforme a acestuia la Camera Înregistrării de Stat la 20 de instituții al căror fondator este Ministerul. Astfel, capitalul social (581,5 mil.lei) al 20 de IMSP subordonate Ministerului Sănătății, precum și investițiile capitale (128,1 mil.lei) efectuate de Minister pentru instituțiile din subordine nu au fost înregistrate și consolidate la situația din 31.12.2016.

La capitolul utilizarea mijloacelor publice s-a constatat nerespectarea cadrului legal-normativ de către managementul instituțiilor subordonate Ministerului (CNSP și AMDM), precum și neimplementarea controlului intern pe procese și subprocese, ceea ce a generat calcularea și achitarea neregulamentară și nejustificată a cheltuielilor aferente remunerării muncii (5,3 mil.lei).

„Astfel, au fost acordate premii (inclusiv premii unice) și plăți cu caracter stimulator prin nerespectarea limitei salariului tarifar și sporului pentru vechime în muncă, au fost achitate sporuri la salariu prin depășirea cuantumului de 80% din salariul de funcție ținându-se cont de sporul pentru vechime în muncă, ajutor material suplimentar mijloacelor prevăzute în cele 6 fonduri lunare pe an constituite în scopul premierii și acordării ajutorului material, precum și au fost calculate sporuri cu caracter stimulator din contul mijloacelor speciale angajaților care nu sunt implicați nemijlocit în prestarea serviciilor cu plată”, scrie instituția.

CCRM informează că, managementul instituțiilor de învățământ din subordinea Ministerului Sănătății nu a elaborat și aprobat mecanismul și procesele necesare recuperării conforme a mijloacelor bugetului de stat alocate pentru asigurarea studiilor studenților cu finanțare bugetară, ceea ce a determinat prejudicierea bugetului cu suma de 22,5 mil.lei.

„Cele expuse au servit temei pentru exprimarea opiniei contrare asupra situațiilor financiare consolidate ale Ministerului Sănătății și ale unor entități din subordine. Referitor la raportul financiar al subprogramului „Politici și managementul în sectorul sănătății” în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătății, cu situația la 31.12.2016, auditul a exprimat unele rezerve aferente acestuia, determinate de admiterea carențelor privind uzura mijloacelor fixe (0,2 mil.lei). La capitolul cheltuielile Proiectului de Asistență Tehnică, componentă a Programului „Modernizarea sectorului sănătății” (0,2 mil.dolari SUA), s-a constatat înregistrarea în evidența contabilă și raportarea conformă a acestora. Cu referire la Acordul de finanțare pentru realizarea Proiectului „Modernizarea sectorului sănătății”, auditul a stabilit lipsa transparenței în procesul de repartizare a mijloacelor financiare, ceea ce a cauzat diminuarea transferurilor din bugetul de stat către Ministerul Sănătății și majorarea acestora (cu 18,6 mil.lei) față de Compania Națională de Asigurări în Medicină. Totodată, se menționează că indicatorii stabiliți în proiect nu sunt corelați cu atribuțiile părților implicate în realizarea și raportarea acestora, circumstanțe ce nu oferă și nu asigură repartizarea exhaustivă a mijloacelor proporțional efortului și activităților îndeplinite. Aceste condiții ar putea genera pe viitor situații incerte în cadrul proceselor de realizare și raportare a indicatorilor”, se indică în comunicat.

Potrivit lor, entitatea supusă auditului urmează să informeze Curtea de Conturi despre implementarea recomandărilor în termen de 2 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Hotărârea Curții de Conturi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în conformitate cu art. 34 alin.(7) din Legea Curții de Conturi nr. 261-XVI din 05.12.2008.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților