[ X ]
CCRM extinde perioada de muncă la distanță. Lupu: „Constatăm în societate un nivel redus de responsabilitate”
9 Iunie

Marian Lupu, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) susține că până la introducerea stării de urgență, de la începutul lunii martie, pentru a asigura securitatea angajaților și buna funcționare a instituției, în cadrul Curții a fost introdus sistemul de muncă la distanță. Acum, anunță despre o nouă dispoziție, în acest sens, transmite CURENTUL.

„După scoaterea stării de urgență și relaxarea restricțiilor, constatăm în societate, cu regret, un nivel redus de responsabilitate, organizare și disciplină individuală. Instituțiile medicale bat alarma și atenționează despre riscurile sporite de infectare cu Covid – 19 și despre potențialele focare”, scrie Lupu, pe o rețea socială.

În acest fel, șefia CCRM declară: „În aceste condiții, am dispus extinderea perioadei de muncă la distanță până pe data de 30 iunie și în funcție de evoluția situației, perioada poate fi extinsă. Ne dorim pe această cale să diminuăm riscurile de infectare, să asigurăm securitatea angajaților CCRM și să asigurăm buna funcționare a instituției. Sistemului informațional aplicat de către Curte de Conturi, permite gestionarea și monitorizare întregului proces funcțional și asigură funcționarea deplină și eficientă a CCRM prin utilizarea deplină a tehnologiilor IT. Ședințele vor fi în continuare în format de teleconferință cu retransmiterea și publicarea online a acestora”, a conchis Marian Lupu.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților