[ X ]
CCRM atestă un interes vădit față de activitatea instituției: „Numărul vizualizărilor este în creștere”
27 Mai

„În anul 2018, ședințele Curții de Conturi au fost urmărite online de aproximativ 800 mii de vizitatori unici. Numărul vizualizărilor este în creștere, astfel în 2019, numărul celor care ne urmăresc online este aproximativ de 930 mii de vizitatori unici, ceea ce atestă un interes vădit față de activitatea instituției supreme de audit din țară”. Aceasta se menționează într-un comunicat al Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), transmite CURENTUL.

„Creșterea constantă a numărului de vizualizări față de ședințele publice ale Curții de Conturi este justificată prin interesul public față de modul de formare, administrare şi întrebuințare a resurselor financiare publice şi a patrimoniului public”, mai declară sursa menționată.

„Menționăm că în activitatea sa, Curtea de Conturi se ghidează de Principiile INTOSAI. Astfel, INTOSAI-P 12 „Valoarea si Beneficiile Instituțiilor Supreme de Audit – a face o diferență în viața cetățenilor” reiterează imortanța asigurării transparenței și responsabilității corespunzătoare a Instituției Supreme de Audit”, precizează reprezentanții CCRM.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților