[ X ]
CCM va examina mâine sesizările cu privire la Legea funcționării limbilor vorbite! Nagacevschi: Câștigurile politice se pot transforma în dezastre
20 Ianuarie

Ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi declară că a studiat sesizările depuse de deputații Dinu Plîngău și Octavian Țîcu cu privire la Legii privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

Ministrul a spus, în cadrul unui briefing de presă, că a constatat că prin aceste sesizări deputații vor să-și crească ratingul politic.

„Câștigurile juridice se pot transforma în dezastre politice. Aveți precedente suficiente. Cu voi nici nu trebuie de luptat politic, singuri faceți tot posibilul pentru a vă autodizolva”, a spus Fadei Nagacevschi.

De asemenea, el le-a urat succese deputaților.

De menționat că, mâine, 21 ianuarie 2021, Curtea Constituțională va examina sesizările depuse de cei doi deputați cu privire la Legii privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova și anume statutul limbii ruse.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților