Polițiștii din Glodeni și Rîșcani au intervenit în două cazuri produse în urma manipulării unor obiecte asemănătoare rachetelor antigrindină.
Primul caz a fost înregistrat aseară, în satul Petrunea, raionul Glodeni. Doi minori, de 10 și 11 ani, au fost răniți după ce au găsit un obiect asemănător unei rachete antigrindină pe care l-au manevrat, iar acesta a explodat. Copiii au fost transportați la Spitalul din Bălți pentru îngrijiri medicale.
Cel de-al doilea caz s-a produs astăzi, în satul Corlăteni, raionul Rîșcani. Un tânăr de 18 ani a suferit traumatisme la mâna stângă în urma unei explozii produse în apropierea unei stâne de oi. La fața locului a fost depistată o componentă a unei rachete antigrindină. Victima a fost transportată la un spital din Chișinău pentru îngrijiri medicale.
Poliția atenționează cetățenii să nu atingă obiecte necunoscute, să nu încerce să le miște sau să le distrugă și să discute cu copiii despre pericolul pe care îl prezintă asemenea obiecte.