Fostul şef adjunct al Inspectoratului General de Poliţie (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, susține că „cei care au venit la conducerea IGP și MAI, pe lângă faptul că nu au făcut absolut nimic ca, polițiștii și cetățenii să simtă schimbarea spre bine, dar de distrus – tot distrug”, informează CURENTUL.
În acest fel, Cavcaliuc s-a referit la ordinul noului ministru de Interne cu privire la lichidarea Direcției de operațiuni speciale (DOS) din cadrul Inspectoratului Național de Investigații.
„DOS este subdiviziunea de elită a MAI care a trecut prin foc și sabie, dar a apărat interesele statului, ale cetățenilor și a luptat eficient cu crima organizată! Operațiuni fără precedent în istoria MAI și a țării noastre anume această subdiviziune a desfășurat. O spun cu toată responsabilitatea în calitate de fost conducător și fondator al acestei subdiviziuni! Prin acest pas și pașii anteriori, actuala conducere slăbește Poliția Națională, slăbește MAI și slăbește statul, iar efectele negative ale acestor acțiuni vor fi resimțite în cel mai scurt timp de către cetățeni și stat, crima organizata ridică capul, panica din poliție și MAI, incertitudinea în rândul polițiștilor, de la simplu sectorist și până la șefii de subdiviziuni, dă posibilitate elementelor criminale să se întărească și dacă așa va continua, nu este departe ziua când omul simplu va trăi același sentiment din anii ‘90 – să stea cu frică în casă deoarece nu se va mai simți în siguranță”, a scris Cavcaliuc, pe o rețea de socializare.
Totodată, fostul șef s-a adresat conducătorilor Poliției. „Îi întreb pe actualii conducători din IGP și MAI, ce o să le răspundă deseară copiilor, părinților celor 75 de ofițeri din cadrul acestei subdiviziuni de elită? Că noua Guvernare i-a fericit, le-a dat și salarii mai mari și creștere în carieră și perspectivă europeană? Și că munca lor de o viață în poliție, riscând zi și noapte a fost răsplătită cu bătaie de joc și umilirea ofițerilor de către cineva care se răzbună și idee nu are cum e să fii ofițer de poliție, să nu-ți vezi copiii și familia cu săptămânile și să fii gata să mori tu salvând alte vieți omenești? Nici barbarii când cotropeau popoare, nu întotdeauna distrugeau totul, aveau înțelepciunea și analizau, la noi totul este bazat doar pe emoție, frustrare, ură și sentimentul de inferioritate față de foștii conducători, din acest motiv distrug totul. Dragii mei ofițeri din cadrul DOS și din cadrul Poliției Naționale, nu vă lăsați intimidați, nu vă lăsați călcați în picioare de cei care au venit cu ură, răzbunare și fără rațiune”, a mai adăugat Cavcaliuc.
Cristina Pendea