[ X ]
Cauză penală deschisă pe numele Consulului RM în Odesa
2 Aprilie

Procurorii anticorupție, în comun cu ofețerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a Republicii Moldova, au descins, astăzi, în incinta Consulatului RM din Odesa. Conform materialelor cauzei penale, la 6 aprilie 2018, Consulul RM din Odesa, Sergiu Șeptelici, ar fi eliberat unui cetățean de origine arabă, viză de lungă ședere pe un termen de 60 de zile, contrat prevederilor legii. În schimbul serviciilor, bănuitul ar fi pretins și primit sume bănești în valoare de 100 euro, transmite CURENTUL.

Fiind audiat, bănuitul nu și-a recunoscut vina. Pe numele său a fost pornită o cauză penală pe faptul coruperii pasive conform art. 324 alin. (4) Cod Penal.

La moment, în privința lui a fost aplicată măsura de a nu părăsi țara pe un termen de 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților