[ X ]
Cauza penală de învinuire a unui angajat al Serviciului vamal și nașul său de cununie a fost expediat în judecată
14 Iulie

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a angajatului Serviciului Vamal şi naşului său cununie din cadrul Serviciului Pază de Stat (fost viceministru de interne) învinuiţi de trafic de influenţă, săvârșit de două persoane, transmite CURENTUL.

Potrivit actului de învinuire, în luna mai curent, angajatul Serviciului Vamal a pretins 20 de mii de euro de la soţia unui bărbat învinuit de fabricarea și punerea în circulație a multiplelor carduri bancare. Vameşul susţinea că ar avea influență, prin intermediul nașului său, asupra organului de urmărire penală și procurorilor, în vederea emiterii unei decizii de scoatere de sub urmărire penală şi clasare a procesului penal. Astfel, inculpatul a primit suma de 12 mii de euro, comunicându-i femeii că aceşti bani erau destinaţi scoaterii de sub sechestru a apartamentului şi schimbării măsurii preventive a soţului acesteia.

Mai târziu, în iunie curent, angajatul SV, ar fi estorcat 60 mii de euro de la bănuit sub pretextul că ar avea influență, prin intermediul nașului său, asupra unor procurori, în vederea emiterii unei decizii de scoatere de sub urmărire penală şi clasare a procesului penal.

Dat fiind faptul că bănuitul nu dispunea de suma respectivă, s-a convenit că banii vor fi transmiși în două rate câte 45 mii de euro și 15 mii de euro. Astfel la 24 iunie 2017, sub controlul organului de urmărire penală, inculpatul, a primit o parte din banii pretinși și anume suma de 30 mii Euro.

Ambii învinuiți au recunoscut vinovăția integral și au solicitat examinarea cauzei în procedură specială în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art.364/1 din Codul de procedură penală.

La terminarea urmăririi penale, procurorul, constatând că măsura preventivă – arestul preventiv nu mai este justificat şi temeiurile care au servit la aplicarea acestuia au decăzut, a dispus revocarea măsurii arestării preventive, anunţând judecătorul de instrucţie care l-a aplicat. Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate aceştia riscă sau amendă până la 6 mii unități convenționale sau închisoare până la 7 ani de închisoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților