Scandalurile legate de alimentarea copiilor în grădiniţe se ţin lanţ, iar cel mai recent caz de acest fel a fost cel de la grădiniţa nr. 177 din sectorul Ciocana al capitalei, unde s-a depistat peşte cu viermi, pâine cu metal şi carne de curcan alterată. Deşi avem o mulţime de asemenea cazuri, de regulă, nimic nu urmează după depistarea lor, iar scandalurile de acest fel continuă să apară.
Ce se întâmplă când se depistează astfel de cazuri? Presa face gălăgie, se organizează una-două şedinţe la temă, cuiva i se trage motanul pe spate, uneori urmează o demisie sau două şi… cam atât. Iar peste un timp aflăm despre un alt caz de acest fel. Apare întrebarea logică: Dacă ştim că e o problemă, de ce se acţionează doar la combaterea efectelor, nu şi a cauzelor?
Într-un stat modern, s-ar acţiona anume în vederea înlăturării cauzelor, pentru că ele stau la baza problemei. Nu există cauza, nu vor fi nici efecte. Iar dacă combaţi efectul, dar nu atingi cauzele, numaidecât peste un timp vom avea noi cazuri de acest fel.
Cum pot fi combătute cauzele în acest caz concret – mă refer la alimentaţia din grădiniţe. Statul trebuie să preia în gestiune totală acest proces, pentru că e vorba de sănătatea copiilor, de viitoarea generaţie, de schimbul nostru de mâine. Când e vorba de copii, de sănătatea şi de viitorul lor, liberalismul, abordarea problemei în baza liberei economii de piaţă, nu trebuie să existe. Da, statul nu are propria producţie de peşte şi nici ferme de curcani proprii, dar, dacă statul se va ocupa direct de acest proces, dar nu-l va pune în cârca agenţilor economici, care trebuie să corupă nu ştiu ce funcţionari pentru a câştiga licitaţii şi, prin urmare, pentru a plăti „otkat”-uri, să fie nevoiţi să „economisească” pe calitate, situaţia se va schimba.
În cazul produselor de panificaţie, e şi mai simplu – există producători autohtoni care se conformează celor mai exigente cerinţe naţionale, cât şi internaţionale. Totodată, deţin prestigioasele certificate internaţionale: ISO 22000 (Sisteme privind siguranţa alimentelor), ISO 9001 (Sisteme de Management al calităţii) şi HACCP (analiza în punctele critice de control) şi laboratoare înzestrate tehnic la cel mai înalt nivel şi acreditate de centrul naţional MOLDAC.
Cel puţin pentru grădiniţe, şcoli, ar trebui de încheiat contracte anume cu aşa producători, mai ales dacă e vorba de întreprinderi care au pachetul majoritar de stat şi pot oferi şi preţuri bune. Astfel, statul ar rezolva trei probleme dintr-odată: ar asigura copiii cu produse de calitate; ar obţine un preţ mai bun pentru produsele de panificaţie şi ar susţine indirect întreprinderile ce contribuie la bugetul de stat. Concurenţa trebuie să se manifeste pe alte segmente de piaţă, dar nu atunci când e vorba de sănătatea copiilor.
Deci, soluţia e la suprafaţă. Întrebarea este: factorii decizionali conştientizează gravitatea problemei şi sunt gata să acţioneze pentru soluţionarea ei odată şi pentru totdeauna? Sau vom continua să combatem efectele de la caz la caz, fără a ne implica la eliminarea cauzelor?
Cristina Pendea
