În politica moldovenească există minimum patru caste, delimitarea clară dintre care nu poate scăpa ochiului unui om care se pricepe cât de cât în politica moldovenească. Anume la aceste caste mă voi referi în cele mai jos.

Prima castă estre cea a plebeilor sau, cum mai este ea numită de către unii politicieni (neoficial, desigur), cea a planctonului politic. Ea cuprinde cetăţnii simpli, care se lasă uşor ademeniţi şi periodic fac idoli din anumiţi lideri. Unii dintre ei devin membri de partid, alţii – simpatizanţi. Dar, oricum ei sunt un timp carnea de tun pusă la bătaie de politicieni, planctonul cu care se hrănesc marii rechini politici, în tendinţa lor de a deveni tot mai puternici şi de a concentra cât mai multă putere în mâinile proprii. Planctonul politic, de obicei, e „devorat” (utilizat) în mare măsură de politicieni, iar ceea ce rămâne după „expirarea” unui sau altui proiect politic e acaparat de alţi politicieni, de alte proiecte politice, în tabăra cărora, de asemenea i se rezervă rolul de plancton.

A doua castă este cea a idealiştilor. Idealiştii sunt cei care pun osul la bătaie periodic pentru un politician sau altul sau pentru un proiect politic sau altul. Idealiştii sunt mai conştienţi decât planctonul politic, dar, la fel ca şi cei din prima castă, sunt emotivi. Numai că dacă emotivitatea planctonului e ghidată de politicieni în vederea atingerii anumitor scopuri, idealiştii se ghidează singuri. Ei nu sunt minţiţi de politicieni, ci se mint singuri pe sine. Cred în anumite idei şi în anumiţi oameni, de care ulterior se dezamăgesc. Apoi, după un mic repaus, îşi găsesc alţi idoli, asupra cărora „revarsă” admiraţia lor şi îşi leagă idealurile de aceştia, astfel fiind foarte asemănători cu cei din prima castă.

A treia castă este cea a profitorilor. Aceştia sunt oameni fără Dumnezeu, care conştient se leagă de un lider sau de un proiect anume cu scopul de a obţine profit pentru sine. Din această castă fac parte mulţimea de lideraşi locali, funcţionăraşi de diferite niveluri, traseişti care s-au regăsit în toate partidele ce au fost la putere în anii de independenţă. Spre deosebire de plancton şi de idealişti, profitorii privesc foarte pragmatic la lideri şi la proiecte politice, calculând strict cât trebuie să stea lângă aceştia, făcându-şi interesele, şi când trebuie să se retragă sau să treacă în altă tabără. Aceştia sunt de fapt şi cei mai periculoşi, pentru că, de multe ori, anume implicarea, prezenţa lor, determină traiectoria pe care se mişcă un lider sau un proiect politic. Şi încă nu au fost cazuri în istoria RM ca această traiectorie să fie una în beneficiul ţării.

A patra castă este cea a businessmanilor. Din ea fac parte marea majoritate a liderilor şi, în genere, a politicienilor ce s-au perindat la putere în toţi aceşti ani. Ei au venit cu un scop clar în politică – de a face bani şi pentru ei e mai clar ca pentru oricine că politica e cel mai profitabil business ce poate fi făcut în Republica Moldova. Aceşti oameni au investit mult pentru a deveni politicieni, iar atunci când ai ajuns „la treucă” au făcut totul pentru a-şi întoarce de sute sau chiar mii de ori investiţia, ceea ce de fapt a şi „omorât” Republica Moldova ca stat.

Aş fi vrut să închei acest editorial prin constatarea că există şi a cincea castă în politica moldovenească – cea a politicienilor responsabili, cu adevărat dedicaţi intereselor ţării. Poate că ea şi există, dar încă nu s-a manifestat astfel încât să fie văzută cu ochiul liber. De aceea, până la proba contrarie, mă opresc la cele patru caste menţionate mai sus.

Dumitru Spătaru