[ X ]
Carcasele animalelor vor fi clasificate. Iată avantajele
16 Martie

La 10 martie 2017, Parlamentul a aprobat proiectul de lege privind clasificarea carcaselor de bovine, porcine și ovine, elaborat în conformitate cu Planul Național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere, transmite CURENTUL.

Scopul  Legii privind clasificarea carcaselor de bovine, porcine și ovine este creșterea valorii adăugate a carcaselor de bovine, porcine și ovine, obținute în unitățile autorizate de producere a cărnii din Republica Moldova, precum și remunerarea echitabilă a crescătorilor de animale care furnizează animale vii destinate sacrificării.

Prin clasificarea carcaselor se garantează o plată echitabilă crescătorilor de animale, în funcție de calitate, sistemul respectiv asigurând totodată concurența loială între abatoare, transparența pieței și satisfacerea cerințelor consumatorului față de calitatea cărnii consumate.

Aplicarea sistemului de clasificare a carcaselor determină suplimentar și alte avantaje pentru crescător, pentru abator, pentru angrosist, pentru cumpărătorul cu amănuntul și pentru procesator.

Pentru crescător, plata diferențiată va fi un stimulent pentru îmbunătățirea calității carcasei (a strategiei de nutriție și introducerea în fermă a unui material genetic superior).

Pentru abator sau angrosist, clasificarea carcaselor creează posibilitatea sortării materiei prime în funcție de calitate, comparării și evaluării mai precise a prețurilor, estimării gradului de valorificare și cumpărării în funcție de cerințele pieței.

Avantajele clasificării carcaselor pentru vânzătorul cu amănuntul se referă la faptul că poate specifica cerințe mult mai precise la achiziționarea mărfii, iar comercializarea carcaselor în funcție de calitate se poate face la distanță sau „on-line” și fără prezența intermediarilor.

Pentru procesatori, creșterea calității carcasei va determina creșterea cantității de carne procesată, dar și a vânzărilor datorită unui produs final îmbunătățit, reducerea cantității de subproduse și de produse de calitate redusă, ceea ce ar însemna mai multe oportunități de comerț la nivel național și internațional.
Totodată, prezenta Lege vine întru armonizarea legislației naționale cu aquisul comunitar, ceea ce ar însemna posibilitatea exportului carcaselor autohtone de bovine, porcine și ovine în statele membre ale Uniunii Europene.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților