[ X ]
Caravana magică de Crăciun a Partidului ”ȘOR” aduce bucuria sărbătorilor de iarnă pentru zeci de mii de copii din întreaga țară
18 Decembrie

Caravana de Crăciun a Partidului Politic „ȘOR” a pornit la drum și aduce magia sărbătorilor de iarnă pentru mii de copii din întreaga țară. Alba ca Zăpada, Moş Crăciun, animatori și cadouri frumoase, urmează să bucure copiii și maturii din peste 900 de localități din țară, transmite CURENTUL.

Prezent la evenimentul de lansare a Caravanei magice de Crăciun, președintele Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor, a promis că niciun copil nu va rămâne fără cadouri din partea Moşului.

„Sărbătorile de iarnă ne-au adus întotdeauna minuni, magie, emoții pozitive și amintiri de neuitat. Cu părere de rău, în zilele de astăzi, nu în fiecare sat şi nu la fiecare copil ajung aceste minuni. De aceea, am decis ca prin intermediul proiectului nostru „Caravana de Crăciun” să ajungem în fiecare comună, să felicităm fiecare copil în parte, să instalăm pomi de sărbătoare. Moş Crăciun şi Alba ca Zăpăda le vor aduce picilor feeria sărbătorilor, pentru ca fiecare copil din localitățile noastre să primească plăcere de la sărbătorile de iarnă. Le doresc tuturor copiilor împlinirea tuturor dorințelor, iar noi îi vom ajuta”, a declarat Ilan Şor.

Caravana de Crăciun, cu surprizele și cu magia pe care le-a adus, a fost primită cu entuziasm și bucurie atât de copii, cât și de părinți în fiecare localitate în care a ajuns deja.

Din toate colțurile satului, copiii și părinții vin împreună. Sub muzica și felicitările lui Moș Crăciun și a Crăciuniței, sunt aprinse luminițele pomului de Revelion. În cadrul evenimentului, copiii recită poezii, cântă și dansează împreună cu oaspeții.

Mai mult, Moș Crăciun împarte daruri și dulciuri fiecăruii copil, după care evenimentul culminează cu focurile de artificii.

Emoțiile care predomină în aceste evenimente miraculoase sunt greu de exprimat în cuvinte, iar pozele și reportajul video de mai jos spun totul.

Caravana magică de Crăciun, lansată de Partidul Politic ”ȘOR”, la inițiativa liderului formațiunii Ilan Şor, este la cea de-a doua ediţie. Anul trecut, grație acestei inițiative, copiii din cele 74 de localități din raionul Orhei s-au putut bucura de magia sărbătorilor de iarnă și de daruri din partea lui Moş Crăciun.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților