[ X ]
[ X ]
[ X ]
Capcană pentru Președintele Igor Dodon
19 August

Preşedintele Igor Dodon a fost atras într-o capcană de către actuala guvernare şi acest lucru începe să se vadă tot mai clar pe zi ce trece. Este vorba despre poziţia pe care a avut-o şeful statului vizavi de modificarea sistemului electoral, modul în care au reacţionat cei de la putere la cele patru condiţii formulate de şeful statului pentru adoptarea legii privind sistemul electoral mixt în lectura a doua şi informaţiile de ultimă oră precum că în toamnă e posibil să se revină din nou asupra sistemului mixt, introducându-se importante modificări ce vor schimba radical regulile de joc pentru următoarele alegeri parlamentare. Dar, să le luăm pe toate pe rând.

În primul rând, guvernarea, chiar dacă se spunea că avea şi singură suficiente voturi pentru modificarea sistemului electoral, a avut nevoie şi de susţinerea socialiştilor. Aceasta pentru a da impresia unui consens politic larg în problema modificării legislaţiei electorale, sperând astfel să facă faţă recomandării Comisiei de la Veneţia, care a accentuat necesitatea unui consens politic cât mai larg. Numai că aici guvernarea a recurs la un mic şiretlic, or Comisia de la Veneţia avea în vedere un consens politic care s-ar fi referit şi la forţele politice din afara Parlamentului, nu doar la cele parlamentare. Oricum se pare că acest şiretlic nu a prins, or opinia europenilor pe marginea modificării sistemului electoral a fost şi este una foarte critică.

În al doilea rând, antrenându-i pe socialişti şi pe Preşedintele Igor Dodon în procesul de modificare a sistemului electoral, cei de la putere s-au asigurat că oamenii şefului statului nu se vor alia cu alte forţe de opoziţie, care protestau împotriva modificărilor la Codul Electoral. Anterior, socialiştii au protestat împreună cu cei din „Partidul Nostru” şi cu cei din Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi puterea a putut să se convingă pe viu ce înseamnă astfel de proteste organizate în comun. De aceea, pentru guvernare era extrem de important să-i izoleze pe socialişti de restul partidelor de opoziţie, lucru care a reuşit.

Şi dacă pentru mulţi a fost ceva de neînţeles faptul că democraţii au acceptat condiţiile Preşedintelui Dodon şi ale socialiştilor (cu un singur tur în circumscripţii, referitor la diasporă, la regiunea transnistreană etc.), care îi dezavantajau evident, acum se pare că lucrurile devin clare. Probabil, democraţii din start au ştiut că vor accepta iniţial aceste condiţii pentru a-i determina pe socialişti să voteze, atrăgându-i astfel într-o cursă şi îngustându-le spaţiul de manevră, iar pe urmă vor anula prevederile ce-i dezavantajează.

Acum democraţii vor încerca să obţină câteva beneficii concomitent. În primul rând, stabilind că în circumscripţii va fi organizat turul doi de scrutin, ei îşi vor îmbunătăţi considerabil poziţiile pentru următoarele alegeri parlamentare şi vor reduce serios din şansele socialiştilor. În al doilea rând, vor pune într-o situaţie extrem de dificilă partidele de opoziţie, care, dacă vor susţine preconizatele modificări, vor transmite indirect un mesaj că susţin şi noul sistem electoral, iar dacă nu le vor susţine vor fi acuzate de putere că fac jocul forţelor pro-ruse, că ocupă o poziţie politică favorabilă Moscovei. În al treilea rând, reducând din şansele electorale ale socialiştilor, democraţii vor încerca să se împace cu Uniunea Europeană, supărată că recomandările sale şi ale Comisiei de la Veneţia în ceea ce ţine de sistemul electoral, nu au fost luate în calcul. Cu siguranţă, cei de la putere vor încerca să demonstreze UE că tot ce s-a făcut şi încă se va mai face a fost pentru a reduce riscul revenirii Moldovei în sfera de influenţă a Rusiei după următoarele alegeri parlamentare.

Toate acestea demonstrează că Preşedintele Igor Dodon şi socialiştii au fost atraşi într-o capcană. Dar aceasta încă nu înseamnă că trebuie consideraţi pierdanţi. Or, PSRM rămâne cel mai influent partid din Moldova, iar Igor Dodon – politicianul care se bucură de cea mai mare încredere. În plus, nu trebuie trecute cu vederea nici protestele anunţate pentru luna septembrie de socialişti. Cu siguranţă, PSRM şi şeful statului au propria strategie şi aceasta ia în calcul nu doar depăşirea situaţiei create ca urmare a jocului făcut de putere în jurul modificării sistemului electoral, ci şi unele acţiuni cu bătaie lungă, care ar viza anul 2018, un an electoral de maximă importanţă pentru Moldova. Deci, mingea e pe terenul socialiştilor. Să vedem ce va urma.

Dumitru Spătaru

Inapoi la arhiva noutaților