[ X ]
[ X ]
[ X ]
Cântecul de lebădă al pianului de metal: să fie topit și divizat
9 Septembrie

„Ieșirea statului din componența acționarilor SA Metalferos va crea condiții concurențiale de activitate pentru toți agenții economici și va asigura venituri din privatizare”. Aceasta este poziția oficială a Agenției Servicii Publice, principalul acționar al SA Metalferos (în care statul deține 78,282% din acțiuni) cu privire la vânzarea pachetului de acțiuni ale statului din această societate. Între timp, în jurul întreprinderii a apărut un scandal, în mijlocul căruia statul a decis să scoată societatea la privatizare.

În iulie 2020, în cadrul investigației inițiate încă acum un an, stricturile de drept au efectuat percheziții în oficiile mai multor companii: au fost reținuți 16 oameni, inclusiv angajați ai companiei Metalferos și reprezentanți ai firmelor care colaborează cu compania, chiar și patru polițiști de la INI. Peste o lună, Procuratura Generală a înaintat învinuiri pentru toți cei 16 suspecți și a cerut pentru ei câte 30 de zile de arest. În prezent, toți participanții dosarului penal sunt eliberați – unii sub control judiciar, alții în arest la domiciliu. Figuranții dosarului Metalferos sunt suspectați de spălare de bani în proporții deosebit de mari, escrocherie și fals în acte. Ei sunt învinuiți de legalizarea metalelor feroase și neferoase de proveniență dubioasă, falsificarea datelor în rapoarte financiare în perioada 2015-2019.

Reprezentanții Agenției Proprietății Publice spun că rezultatele controlului fiscal sau verificării fiscale nu reflectau încălcările legislației în vigoare și, ca urmare, consiliul directorilor întreprinderii nu examina aspecte legate de investigație. Aceștia dau însă asigurări că în cazul demonstrării de către structurile de drept ale crimelor comise prin SA Metalferos, APP le va oferi suportul necesar pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în această privință. Din acest motiv, ”Agenția îndeamnă la dezvoltarea adecvată și eficientă a activității SA Metalferos pentru a proteja interesele statului”.

Acționarii primesc dividende

Pachetul majoritar de acțiuni al SA Metalferos aparține statului, iar pachetele mici sunt divizate între 330 de acționari mici. Consiliul societății este format din cinci persoane, din care fac parte reprezentanți ai Agenției Proprietății Publice, Ministerului Finanțelor, dar și Ministerului Economiei și Infrastructurii. Consiliul oricărei societăți pe acțiuni se convoacă, de regulă, o dată pe lună (pentru care și primește remunerare lunară), dar nu mai rar de o dată în trimestru și, în mod obligatoriu, o dată pe an se desfășoară adunarea generală a acționarilor. Se presupune că Consiliul este obligat să cunoască starea lucrurilor de la întreprinderea pe care o controlează.

Pe 18 iunie 2020, adică aproape la un an de la primele percheziții la Metalferos și cu doar câteva săptămâni înainte de noile percheziții și arestările care au urmat, a avut loc adunarea generală a acționarilor societății. Acționarii au distribuit profitul întreprinderii, obținut în 2019 – 21,73 mln lei, dintre care jumătate, conform deciziei adunării, se plătește sub formă de dividende (din acestea, 72,28% ajung la bugetul de stat), iar jumătate din profit este alocat pentru dezvoltarea întreprinderii. Apropo, această distribuire a profitului se practică la Metalferos de mulți ani.

De asemenea, au fost numiți noi membri ai Consiliului (Șendilă Maia, Filimon Oleg, Birliba Alina, Mamei Marian, Guneva Gabriela) și a fost aprobat planul de afaceri pentru trei ani. În 2020, întreprinderea estimează să ajungă la o cifră de afaceri de 830 mln lei și un profit de 23-24 mln. Acest indicator este destul de modest, ținând cont că până în 2019, întreprinderea avea licență exclusivă pentru export. Profitul maxim Metalferos l-a obținut în 2011 – 138,44 mln lei; volumul maxim al vânzărilor a fost atins în 2018 – 1 mlrd 448,74 mln lei. Iar în primul semestru din 2020, în premieră, Metalferos a înregistrat pierderi – minus 2,72 mln lei la un volum al vânzărilor de 479,54 mln lei, practic în conformitate cu planul aprobat.

Снимок

La adunarea generală a acționarilor, managementul întreprinderii a menționat că din cauza demonopolizării și liberalizării exportului de metale feroase și neferoase, în businessul SA Metalferos sunt necesare transformări radicale – atât pe piața de comercializare a metalelor feroase și neferoase, cât și pe cea de colectare a acestor materii prime.

În același timp, conducerea întreprinderii a declarat că este în căutare de noi piețe, a fost inițiată raționalizarea și tehnologizarea activității, urmează să fie diversificat spectrul de produse și servicii oferite de companie din contul noilor direcții de activitate, cum ar fi colectare și prelucrare pneurilor, sticlei, bateriilor electrice…

Fiind solicitat de agenția InfoMarket să comenteze motivele pierderilor din primul semestru al anului 2020, directorul general al Metalferos, Igor Cujba, a menționat că acestea sunt legate de pandemia COVID-19 și demonopolizarea piețelor de export, precum și de diferența de curs: din cauza aprecierii leului, soldurile de pe conturile în valută, exprimate în lei, s-au redus cu 4 mln lei. Cu toate acestea, Igor Cujba este convins că întreprinderea va fi în stare să încheie și anul 2020 cu profit.

”Show cu mascați” în ajun de privatizare

În martie 2020, guvernul include SA Metalferos în lista obiectivelor de proprietate de stat care urmează să fie privatizate. Agenția Proprietății Publice spune că ”vânzarea acțiunilor statului din Metalferos a fost inițiată pentru asigurarea condițiilor concurențiale pentru toți participanții care activează în acest domeniu”: în contextul liberalizării pieței exportului de metale feroase și neferoase, dar și ținând cont de faptul că formarea prețurilor are loc la bursele de valori internaționale”.

Deși, ca să fim corecți, trebuie să scoatem la iveală unele inexactități. Astfel, bursele de valori reprezintă piața hârtiilor de valoare, metalele nu sunt aici tranzacționate. Există piața mondială a metalelor feroase – Bursa londoneză a metalelor (LME).

În cadrul rundei de vară de privatizare a proprietății de state, care a fost organizată de Agenția Proprietății Publice în iulie-august 2020, pachetul de stat din SA ”Metalferos” (78,282%) a participat la licitațiile desfășurate pe piața reglementată prin Bursa de Valori a Moldovei. Acțiunile statului au fost scoase la vânzare la prețul de 3230 lei pentru o unitate, iar costul total al pachetului a era de 907,84 mln lei (prețul conform raportului de evaluare – 1538,64 lei pentru o acțiune, iar costul total de evaluare al pachetului — 432,46 mln lei).

Însă nu a fost înregistrat niciun pretendent pentru cumpărarea pachetului de stat din Metalferos. După carantină, în condițiile pandemiei COVID-19 în desfășurare, toate întreprinderile înregistrează pierderi, iar în acest caz au mai fost și percheziții cu arestări. Despre profitul planificat de 23-24 mln lei la sfârșitul anului 2020 (ținând cont de pierderile din primul semestru de 2,72 mln lei), nu mai poate fi vorba.

Între timp, obiectul poate fi interesant. Pe piață activează peste 80 de companii, dintre care 11 au deja licență de export. Dar cea mai mare infrastructură aparține Metalferos: șase hub-uri (depozite) în toată Moldova, dar și echipament unic pentru țară (un lucru firesc, ținând cont câți ani compania a deținut monopolul la export), care permite pregătirea deșeurilor de metale pentru export, de exemplu în Turcia.

Piața metalelor într-o țară fără industrie extractivă

Turcia este desigur una dintre țările care acceptă metalele din Moldova, dar pentru aceasta este nevoie de utilaje capabile să formeze loturi, conform cerințelor părții importatoare. În general, piața metalelor feroase din Moldova activează timp de decenii, fiind axată pe un singur cumpărător – Uzina metalurgică din Râbnița. Sursa pieței, conform afirmațiilor, sunt deșeurile menajere.

Apropo, unul dintre motivele monopolizării exportului de pe piața metalelor feroase și neferoase în anii 1990 a fost anume faptul că micii colectori de metale acceptau în calitate de deșeuri sisteme de irigare, capace de canalizare, etc. Stabilirea controlului asupra materiilor prime exportate, printre altele, trebuia să pună capăt distrugerii infrastructurii. Dar puțini își amintesc acum de așa ceva…

Reprezentată schematic, piața moldovenească a deșeurilor de metale feroase și neferoase arată în felul următor: există colectori mici de deșeuri în regiuni, care transportă metalele la operatori mai mari. În jur de 80% din fier vechi revine anume deșeurilor menajere. Restul revine deșeurilor de producție ale companiilor. Licențe pentru colectarea fierului vechi dețin peste 80 de companii și toate concurează în privința prețului de achiziție.

Cele mai mari puncte de colectare (concentrare a deșeurilor de metale) aparțin Metalferos și sunt amplasate în șase localități din țară. Vorbind despre compania pe care o conduce, Igor Cujba a menționat că fierul vechi se depozitează la baza principală din Chișinău sau Bălți, unde se face sortarea. Astfel, numai în domeniul metalelor neferoase la companie activează peste 50 de specialiști. Volumul colectării de metale neferoase este destul de mic – în jur de 10 mii de tone pe an. De cealaltă parte, metalele feroase sunt prelucrate în volum de 200 de mii de tone pe an.

Dar și prețurile pentru acestea. Marja întreprinderii pentru metale feroase este de aproximativ $30 la tonă, iar pentru cele neferoase — $80-180 la tonă, în funcție de metal.

După sortare, din metale feroase sunt formate loturi pe categorii și trimise la Combinatul metalurgic de la Râbnița. Întreprinderea are experiență de pregătire a loturilor pentru export în Turcia, dar odată cu reducerea volumului de fier vechi colectat, atestată în ultimii ani, mai avantajos și mai simplă este de a vinde metalele la Râbnița. Metalele neferoase se exportă anume la prețurile bursei londoneze a metalelor.

Pe piață există două organizații specializate cu denumiri foarte lungi. Ambele au organizat în ultimele luni conferințe de presă pentru a atrage atenția publicului asupra problemelor pieței. La începutul anului, președintele Asociației Patronatului din sectorul metalelor, Valentin Eșanu, a anunțat necesitatea privatizării Metalferos, dar numai după „piața fierului vechi va fi cu adevărat liberalizată”. El a acuzat Metalferos de faptul că lucrează doar cu propriile companii și le oferă celor noi condiții de cooperare nefavorabile. Valentin Eșanu a mai spus că încercând să lucreze în condițiile liberalizării, compania sa a încheiat un acord direct cu Combinatul din Râbnița, care în decembrie 2019 a cumpărat deșeuri la prețul de la $250 tonă, iar către luna februarie, prețul de achiziție s-a redus până la $100 tona. El a afirmat că aceasta a fost o consecință a interferenței conducerii Moldovei și a administrației transnistrene, întrucât scopul principal al acestora, potrivit lui, este „cooperarea doar cu Metalferos”. Mai târziu, el a spus că, cel mai probabil, întreprinderea va fi privatizată de persoane asociate combinatului din Râbnița.

Cealaltă organizație specializată este Asociația Antreprenorilor pentru Reciclarea și Colectarea Metalelor Feroase și Neferoase, condusă de Ion Drăniceru. Aceasta a fost înregistrată în 2020. Judecând după publicațiile din mass-media și declarațiile conducătorului său, acesta reunește mai mult de 20 de companii și a fost creată pentru a proteja interesele întreprinderilor care sunt pe piață de peste 20 de ani. Ideea principală din spatele declarațiilor acestei asociații este redată de citatul din declarațiile lui Ion Drăniceru că, în ultimul timp, „cineva încearcă să obțină controlul asupra procesului de pe piața metalelor … pentru a opri și a îngheța activitățile noastre, iar apoi să le preia”.

Conflictul continuă

Piața nu va rămâne fără stăpân

Cu ce rămânem la final? Întreprinderea în care statul deține 78,28% de acțiuni, timp de decenii ocupă o poziție dominantă pe piața colectării, reciclării și avea licență exclusivă de export a metalelor feroase și neferoase. Această piață a fost scutită în 2012 de TVA, iar în 2019 – liberalizată. La mijlocul anului 2019, la Metalferos au avut loc primele percheziții, iar peste o jumătate de an și ceva, la sfârșitul anului 2020, premierul Ion Chicu a anunțat că Metalferos va fi privatizată: ”cu un monopol va fi mai puțin și cu o durere de cap la fel”.

Pe 4 martie 2020, prin hotărâre de guvern, Metalferos este scoasă la privatizare, dar în cadrul rundei desfășurate vara nu s-a înregistrat niciun cumpărător. E și firesc: la începutul lunii iulie, la întreprindere și companiile cu care aceasta colaborează au avut loc percheziții și încă până la finalizarea rundei de privatizare au fost operate arestări. Niciun cumpărător întreg la cap nu va veni cu oferă în așa situație. Dimpotrivă – va aștepta. Iar în contextul ultimelor evenimente, costul companiei se va reduce…

Apropo, fonul informațional deja a afectat negativ piața în general și Metalferos în special. Câteva bănci comerciale au catalogat Metalferos și o serie de companii afiliate, am putea spune drept ”persona non-grata”: prin scrisori oficiale le-a fost refuzată deservirea bancară și au fost rugați să-și închidă conturile, fără să explice motivele, doar cu referire la acordurile semnate și care prevăd așa posibilitate.

Între timp, pe piață rămâne principalul monopolist – Combinatul metalurgic din Râbnița, unde este destul de simplu și convenabil de livrat fier vechi. Mai ales că exportul de deșeuri metalice în Turcia, de exemplu, uneori costă mai mult la pregătire decât prețul oferit de combinatul din Râbnița. Și volumul de deșeuri metalice colectate scade pe an ce trece.

sursa: infomarket.md

Inapoi la arhiva noutaților