Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a înaintat astăzi parlamentului propunerea de numire a ministrului finanțelor, Petru Rotaru, în funcția de viceguvernator al băncii centrale.
Decizia face parte din demersurile Băncii Naționale a Moldovei de asigurare a stabilității și dezvoltării continue a sectorului financiar din Republica Moldova.
Petru Rotaru deține funcția de ministru al finanțelor din 2023 și are o vastă experiență în domeniul financiar, demonstrând calități remarcabile de-a lungul carierei sale. A absolvit Academia de Studii Economice din Moldova în 2007, cu specializarea finanțe și contabilitate, și a obținut un master în drept la aceeași instituție între 2010 și 2012.
Parcursul său profesional a inclus funcții în sectorul financiar și administrația publică. Între 2016 și 2023 a fost membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova, iar ulterior a preluat conducerea Serviciului Fiscal de Stat.
„Suntem convinși că experiența, integritatea și reputația domnului Rotaru vor aduce o contribuție semnificativă la îndeplinirea misiunii Băncii Naționale si la consolidarea sistemului financiar al Moldovei,” afirmă guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
Propunerea pentru numirea lui Petru Rotaru urmează să fie supusă votului în Parlamentul Republicii Moldova.