Comisia economie, buget și finanțe, în cadrul ședinței de astăzi, a avizat candidatura lui Alexei Gherțescu pentru funcția de președinte al Consiliului Concurenței și va propune plenului Legislativului aprobarea acesteia, transmite CURENTUL.
Alexei Gherțescu este licențiat în drept și absolvent al programului de master în dreptul civil. A activat în cadrul Cabinetului de avocat ”Alexei Gherțescu”, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, a fost lector la Universitatea Libera Internațională din Moldova, deține experiență de muncă în cadrul unor companii private. Este membru al Uniunii Avocaților din Moldova.
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a urat succes candidatului și a menționat că activitatea sa va fi apreciată de societate în funcție de rezultatele obținute.
La rândul său, Alexei Gherțescu s-a arătat determinat să-și depună eforturile și cunoștințele în interesul oamenilor, adăugând că, în cazul desemnării în funcție, va conta pe susținerea deputaților, indiferent de apartenența lor politică.
Fostul președinte al Plenului Consiliului Concurenței, Marcel Răducan, a fost demis din funcție din data de 11 august 2021, în baza cererii de demisie.
Membrii Plenului Consiliului Concurenţei, inclusiv preşedintele, sunt numiţi în funcţie prin hotărâre a Parlamentului, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, cu avizul comisiei parlamentare de profil.
Consiliul Concurenţei asigură aplicarea şi respectarea legislaţiei din domeniul concurenţei, ajutorului de stat şi publicităţii în limitele competenţei sale.