[ X ]
Când vor fi primele ședințe ale Parlamentului din noua sesiune
15 Ianuarie

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a anunțat că deputații revin la muncă, informează CURENTUL.

În briefingul de presă de după întrevederea săptămânală a Președintelui, Premierului și Speakerului, Zinaida Greceanîi a declarat că, deputații revin la muncă, conform dispoziției semnate începând cu 17 ianuarie, dar secretariatul este deja la lucru.

„Parlamentul este funcțional. Ședințele săptămânale, conform prevederilor legale, vor începe la începutul lunii februarie, adică asta înseamnă că pe 6-7 februarie vor fi primele ședințe plenare ale Parlamentului. Se pregătește deja agenda. Biroul Permanent se va convoca și va vedea care sunt prioritățile. Sunt unele proiecte care vor veni și de la Guvern și care va fi necesar să fie examinate în mod prioritar, dar și cele care trebuie să le discutăm. Prioritară pentru Parlament sigur că va fi monitorizarea de către Parlament, Comisii, a acelor legi care au fost adoptate, în special la finele lunii decembrie”, a precizat Greceanîi.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților