Două comisii din cadrul municipalităţii urmează să elaboreze proiecte din domeniul transportului și a parcărilor din oraș și anume: implementarea sistemului de taxare electronică în transportul public; elaborarea conceptului de parcări și parcaje auto în capitală, transmite CURENTUL.
În acest sens, Consiliul municipal Chişinău a aprobat crearea a două grupuri de lucru care vor definitiva documentele.
Sistemul privind taxarea electronică în transportul public urmează a fi implementat în cadrul unui proiect de parteneriat public-privat, pe toate rutele de autobuz și troleibuz din municipiul Chişinău. Acesta va include toate categoriile de călători care utilizează serviciile municipale de transport şi va oferi modalități alternative de validare a călătoriei, prin utilizarea diferitor tehnologii: carduri inteligente, personalizate sau bancare; telefon mobil, QR-cod etc. și călătorii ocazionale (bilete de unică folosință).
Proiectul Conceptului parcărilor și parcajelor auto cu plată urmează să fie elaborat până în data de 31 august, a.c. Acesta va conţine propuneri în vederea creării/modificării cadrului normativ, ce vizează domeniul parcărilor și parcajelor auto cu plată. Grupul de lucru va organiza şi consultări publice pe marginea documentului.
Totodată, comisia responsabilă de proiectul privind taxarea electronică în transportul public, urmează să identifice criteriile și metodele de aplicare a parteneriatului public-privat și să aprobe condițiile generale de realizare a proiectului.
Cristina Parfeni