[ X ]
Când va fi prezentat raportul privind tentativa de puci constituțional
8 Octombrie

Președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova (PDM) prin intermediul Curții de Constituționale și al Procuraturii Generale, Mihai Popșoi, a comunicat despre o nouă audiere, dar și despre decizia PDM de a nu participa la ședințele comisiei, informează CURENTUL.

„Astăzi a avut o nouă rundă de audieri în cadrul comisiei. Colegii din Partidul Democrat au decis să desconsidere voința alegătorilor de a afla adevărul, doar că indiferent de poziția reprezentanților opoziției, comisia își va duce la bun sfârșit mandatul și cetățenii vor afla cu lux de amănunte ce anume s-a întâmplat”, a comunicat Popșoi.

Prin urmare, el s-a referit și la alte detalii. „Astăzi, în lipsa domnilor Cebotari, Sîrbu și Vremea, pe care ne-am fi dorit să-i întrebăm, în primul rând, dacă au depus acele sesizări la Curtea Constituțională din capul lor sau poate au fost discutate, or sugerate de conducerea partidului. Pe domnul Pavel Filip aș fi vrut să-l întreb despre decretul d-lui, de care era probabil mândru atunci când l-a adoptat pe 9 iunie. Aș fi vrut să-l întreb: de unde atâta grabă și de unde a avut certitudinea că, ceea ce făcea e bine pentru țară? Dumnealui a dizolvat Parlamentul și a stabilit data alegerilor noi. Noi avem explicații, de ce dumnealui a făcut acest lucru, doar că ar fi fost foarte bine ca, cetățenii să audă acest fapt de la domnul Pavel Filip”, a mai adăugat Popșoi.

În același timp, președintele Comisiei a declarat că până la sfârșitul anului vor prezenta raportul comisiei.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților