[ X ]
Când va avea loc premiera filmului documentar „Operațiunea Iași-Chișinău. Istoria Moldovei”
13 August

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, astăzi, a convocat o ședință de lucru în cadrul căreia a discutat detalii cu privire la organizarea, în perioada 23-25 august, a acțiunilor dedicate aniversării a 75-a a eliberării Moldovei de fascism, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, conform planului de activități, cele mai multe evenimente vor avea loc în ziua de 24 august, atunci când se împlinesc 75 de ani de la eliberarea Chișinăului în cadrul Operațiunii Iași-Chișinău.

„În această zi va avea loc tradiționala depunere de flori la Complexul Memorial „Eternitate”, ulterior se va desfășura o ceremonie de comemorare la Complexul Memorial „Capul de Pod Șerpeni”. De asemenea, va avea loc inaugurarea Monumentului eroilor eliberatori ai capitalei, din fața sediului Academiei de Științe a Moldovei, restaurat la inițiativa Președintelui țării. Evenimentele din ziua respectivă vor finaliza prin prezentarea în premieră a filmului documentar „Operațiunea Iași-Chișinău. Istoria Moldovei”, realizat sub egida Președintelui și un concert grandios în Piața Marii Adunări Naționale. Evenimente de comemorare a ostașilor căzuți în luptele de eliberare a Moldovei vor avea loc în aceste zile în mai multe orașe din țară, inclusiv cu participarea mea în orașele Comrat, Hîncești, Ștefan-Vodă”, a mai scris Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Boris Volosatîi, președintele AUR, se implică activ în politică pentru salvarea parcursului european: „Partidele de stânga se mobilizează să ne readucă sub influența Moscovei”
    Politică |
  2. Pe 20 iulie, va avea loc votarea repetată pentru alegerea primarului comunei Boldurești
    Politică |
  3. 1,5 miliarde lei acumulați la buget în doar 5 zile: bilanțul SFS pentru începutul lunii iulie
    Business |
  4. Igor Grosu, la ceremonia de absolvire a promoției 2025 a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI: „Oriunde veți merge să vă faceți meseria, să o faceți cu inima”
    Politică |
  5. VIDEO// Activiștii Partidului Republican „Inima Moldovei” au „redenumit” Consiliul Audiovizualului în Consiliul Cenzurii PAS
    Politică |
  1. Pe 20 iulie, va avea loc votarea repetată pentru alegerea primarului comunei Boldurești
    Politică |
  2. 1,5 miliarde lei acumulați la buget în doar 5 zile: bilanțul SFS pentru începutul lunii iulie
    Business |
  3. Igor Grosu, la ceremonia de absolvire a promoției 2025 a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI: „Oriunde veți merge să vă faceți meseria, să o faceți cu inima”
    Politică |
  4. Boris Volosatîi, președintele AUR, se implică activ în politică pentru salvarea parcursului european: „Partidele de stânga se mobilizează să ne readucă sub influența Moscovei”
    Politică |
  5. VIDEO// Activiștii Partidului Republican „Inima Moldovei” au „redenumit” Consiliul Audiovizualului în Consiliul Cenzurii PAS
    Politică |