[ X ]
Campionatul Poliției de Frontieră la Crossfit. Iată cine sunt câștigătorii
18 August

Poliția de Frontieră și-a premiat angajații care au prezentat cele mai bune rezultate în cadrul Campionatului intern la Crossfit. Competiția a avut loc în incinta clubului sportiv “Sport park”, mun. Chișinău, aflându-se la cea de-a II ediție de desfășurare, transmite CURENTUL.

La deschiderea Campionatului a fost prezent șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Veaceslav Garștea care a încurajat participanții și le-a dorit fiecăruia să atingă performanțele râvnite.

Concurența, rivalitatea și emoțiile nu au fost un impediment de a demonstra un parcurs frumos, dar și o colegialitate între cele opt echipe, reprezentante ale Direcțiilor regionale (Nord, Sud, Vest, Est), Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău, sediului central al IGPF, Centrului de aprovizionare tehnico-materială și întreținerea imobilelor, Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei.

Obiectivul propus în concurs a ambiționat cei 24 de angajați care au susținut cu brio cele trei complexe prevăzute de competiție, unde concurenții au avut de susținut câteva probe sportive: aruncarea halterei 30kg – 70 de aruncări; 500 m alergare + 40 de ridicări a halterei de 24 kg la exercițiul „kettlebell swings” + 30 de sărituri în exercițiul burpee; 21–15–9 repetări la exercițiile fizice de genunflexiuni + tracțiuni la bara fixă și ridicarea gantelei, consecutivitatea dreapta/stînga 20 de kg.

După câteva ore de concurs, poliţiştii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău au reuşit să se clasifice pe prima poziție, fiind urmați de colegii din cadrul sediul central al IGPF. Poziția a III-a în clasament au ocupat-o angajații Direcției regionale Est.

La individual s-au remarcat următorii polițiști de frontieră:

I loc – agent Balacci Tudor, SPF Aeroportul Chișinău

II loc – agent Sava Mihai, SPF Aeroportul Chișinău

III loc – inspector principal Cîrîcu Ion, sediul central al IGPF

Participanții au fost felicitați de către conducerea IGPF și premiați cu medalii, cupe și diplome, conform locurilor obținute. Veaceslav Garștea i-a asigurat de suportul necesar în promovarea acestei curse sportive, mulțumind pentru responsabilitatea și dedicația în prestația sportivilor.

PF_23 PF_21 PF_17

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților