Candidatul independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Călin Vieru, pentru Circumscripția Uninominală 33, susține că, și-a asumat lupta începută de tatăl său, Grigore Vieru, și alți înaintași, pentru recunoașterea adevărului științific și istoric privind demnitatea si identitatea de neam, istorie, limbă, cultură, spiritualitate și imperativul unității națiunii române, a obiectivului apartenenței noastre la Uniunea Europeană și civilizația latină și occidentală, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Călin Vieru susține că, după 28 de ani de independență, ni se demonstrează zi de zi că Basarabia, fără Patria-Mamă, nu își găsește rostul în lume ca stat adevărat.
„Guvernanții au mimat reforme, au profanat ideea integrării europene și a respectării condițiilor de democratizare a țării pentru atingerea acestui obiectiv. Acestea sunt motive directe pentru care Republica Moldova nu va fi acceptată ca membru al Uniunii Europene într-un viitor apropiat. Cred cu tărie că doar prin Unirea cu România vom putea fi parte a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice (NATO)”, a scris Vieru.
Călin Vieru a menționat că, concret, în calitate de deputat va pleda pentru realizarea următoarelor obiective:
1. Creșterea gradului de reprezentare a suburbiilor în cadrul autorităților publice locale. Suburbiile trebuie să aibă proprii reprezentați în structurile publice, pentru a le fi apărate interesele eficient.
2. Înființarea unei fracțiuni unioniste în viitorul Parlament al Republicii Moldova, din care voi face parte.
3. Înființarea de către Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României a unei comisii comune de elaborare a Strategiei și Planului de Reîntregire a neamului, prin reunirea Basarabiei la Patria-Mamă, România, până în anul 2023.
4. Obținerea unei finanțări nerambursabile din partea României și a Uniunii Europene, asemănătoare ”Planului Marshall”, în vederea atingerii nivelului economic al fraților de peste Prut.
5. Respectarea de către Republica Moldova și implementarea rapidă a Acordului de Asociere, Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și a tuturor celorlalte acorduri cu Uniunea Europeană și România.
6. Obligativitatea cunoașterii limbii române de către toți funcționarii de stat și utilizarea ei ca limbă de comunicare interetnică.
7. Realizarea de programe educaționale de cunoaștere a limbii române de către toți cetățenii Republicii Moldova și cultivarea ei fără atingerea dreptului la limbă, cultură și tradiții a minorităților naționale din Moldova.
8. Consider că Biserica este una dintre instituțiile fundamentale ale societății. În Republica Moldova, religia creștină ortodoxă reprezintă un factor de identitate culturală. În acest sens voi pleda pentru unitatea bisericească în cadrul Patriarhiei Române.
9. Voi cere abrogarea imunității parlamentarilor și introducerea legii responsabilității pentru toate funcțiile de stat, pentru ca toți cetățenii să fie cu adevărat egali în fața legii. Nu avem nevoie de artificii juridice care să permită fărădelegi pe spatele poporului, așa cum a fost furtul miliardului.
10. Voi iniția un proiect de lege care să interzică accederea în funcții publice a persoanelor condamnate penal.
11. Adoptarea de măsuri concrete de luptă împotriva corupției și de dezoligarhizarea economiei si instituțiilor de stat.
12. Introducerea votului electronic și prin poștă pentru cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în afara granițelor, pe model european.
13. Demararea de programe economice concrete de încurajare a întoarcerii în țară a tinerilor plecați la muncă peste hotare.
14. Transparență în investigarea furtului miliardului și recuperarea banilor furați.
15. Promovarea producției agricole ecologice și sustenabile pentru mediul înconjurător, pentru a putea lăsa moștenire copiilor noștri o țară curată și prosperă.
16. Încurajarea exporturilor agricole, mai ales pe piețele europene, care asigură stabilitate și cucerirea a noi piețe de desfacere.
17. Realizarea și implementarea de către Ministerul Sănătății în parteneriat cu Ministerul Educații, Culturii și Cercetării a unui program practic de cultivarea a unui mod de viață și a unei alimentații sănătoase, în rândul populației Republicii Moldova, în vederea încurajării consumului de produse naturale, ecologice și nemodificate genetic. Acesta poate fi un factor cheie pentru creșterea duratei de viață a cetățenilor, concomitent asigurând o piață de desfacere locală pentru producătorii autohtoni.
18. Încurajarea industriei software și a noilor tehnologii inovative ca motor al creșterii economice și element de motivare a tinerilor să se reîntoarcă acasă.
19. Încurajarea turismului receptor prin masuri concrete fiscale, recunoașterea sa ca sursa de export de servicii. Frumusețea și ospitalitatea noastră sunt lucruri cu care ne mândrim și pot contribui la bunăstarea țării.
Andriana Cheptine