[ X ]
Cadrul legal cu privire la controlul averii și intereselor personale va fi modificat
12 Martie

Domeniul legislației naționale care reglementează procedura de declarare a averii și intereselor personale, urmează a fi modificat. Parlamentul a aprobat în prima lectură, proiectul care prevede și redactări la procedura de constatare a încălcărilor regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor, transmite CURENTUL.

Documentul a fost elaborat în scopul asigurării calității legii sub aspectul clarității, accesibilității și previzibilității sale. Acesta include stabilirea unui termen de 2 ani de zile din momentul efectuării activității administrative pentru efectuarea controlului în vigoare, iar în caz de constatare a unor nereguli, persoana să poată fi sancționată în interiorul acestui termen (în cazul aleșilor locali, conducătorilor și adjuncților acestora din instituțiile de învățământ publice și din instituțiile medico-sanitare publice). Autorii propun și obligativitatea de a efectua verificări prealabile la executarea controlului averii și intereselor personale.

De asemenea, urmează stabilirea unui termen maxim de efectuare a controlului și anume 3 luni de la inițiere, stabilirea posibilității contestării procesului verbal de inițiere a controlului sau de refuz al inițierii acestuia.

„Proiectul respectiv a fost elaborat întru combaterea lacunelor în legislația care reglementează procedura de declarare a averii și intereselor personale, dar și în vederea asigurării aplicării corecte a acesteia”, a declarat deputatul Igor Vremea, unul dintre autorii documentului.

Inițiativă legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților