A fost lansată platforma educațională pentru copii – ManiEra, informează CURENTUL.
„Ne-am lansat! Astăzi, de Ziua Internațională a copiilor, le dăruim cel mai frumos cadou. O nouă șansă la educație, cultură și bunele maniere. Am clădit temelia unei platforme educaționale pentru copii, ce va organiza și desfășura lecții de bune maniere pentru toți elevii cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani”, menționează fondatorii platformei, într-un comunicat de presă.
ManiERA este era manierelor sau acele accesorii demodate care astăzi devin accente actuale care fac diferența. Sunt detaliile care vorbesc despre personalitatea copilului tău, despre nivelul său de educație, inteligență și valori morale.
„Prin intermediul acestei platforme, ne propunem să îmblânzim moravurile societății, să-i ajutăm pe copii să capete deprinderi de comportare politicoasă, să reînviem bunele maniere și să-i ajutăm să se integreze mai ușor în societate dar și să se manifeste manierat într-o eră manierată”, mai spun fondatorii.
Astfel, timp de 4 săptămâni, copiii vor fi introduși în bunele maniere în diverse situații frecvent întâlnite: la masă, la școală, la teatru, muzee, în mijloacele de transport în comun, etc. Vor învăța cum să se salute și prezinte corect, cum să accepte dar și să ofere un compliment, care sunt normele de conduită la restaurant, eticheta tacâmurilor, vor învăța bunele maniere în era digitală, cum să navigheze în siguranță pe internet și cel mai important, vor învăța cum să se manifeste politicos și manierat față de oamenii cu deficiențe.
Cursul va fi ținut de Alina Plîngău, trainer de bune maniere acreditat de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură Ioan I. Dalles. și trainer acreditat ANC București. Acesta se va desfășura pe o perioadă de 4 săptămâni: sâmbătă și duminică, de la 09:00-10:30.
Cei care doresc să-și înscrie copilul la curs, o pot face la numărul de telefon: 078 433 433.
Pentru a vedea programa cursului, dar și alte detalii, Vă invităm să accesați site-ul nostru: www.maniera.md!
Cu drag, ManiEra- Era copiilor manierați!