[ X ]
Buzu: Aproximativ 90% din solicitanți vor primi compensații pentru energie
10 Decembrie

703 000 de gospodării (aproximativ 1,4 milioane de persoane) au solicitat compensații de la stat pentru perioada rece 2024-2025, iar 634 000 de gospodării vor primi compensații pentru luna noiembrie curent. Informațiile au fost prezentate de Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, în cadrul unei conferințe de presă. 

„Compensații vor primi aproximativ 90% din solicitanții care s-au înregistrat în sistem, fiind vorba de 1,2 milioane de persoane”, a adăugat el.

Ministrul a spus că 237 382 de familii vor beneficia de suma maximă de compensații – 800 lei. Celelalte familii vor primi între 300 și 800 lei.

„Bugetul pentru plata compensațiilor în luna noiembrie va fi de aproximativ 334 milioane lei”, a punctat Alexei Buzu.

Oficialul a mai menționat că, astăzi, în a doua parte a zilei, cetățenii vor primi sms-uri în care vor fi informați despre faptul că vor beneficia de compensații, iar ulterior, în Cabinetul personal de pe compensatii.gov.md, beneficiarii se vor putea documenta despre valoarea compensații, precum și despre calculele efectuate pentru stabilirea compensației.

Procesarea plăților a început de astăzi, iar de mâine cetățenii vor putea primi compensațiile pe card. Cei care nu au indicat datele cardului bancar, se vor prezenta la oficiile poștale cu buletinul de vot și vor primi plățile.

„Recomandarea noastră pentru cetățeni este să nu se adreseze chiar în primele zile, pentru a evita cozile.

Îndemnăm cetățenii să se prezinte la oficiile poștale, doar după ce au primit mesaje de înștiințare”, a mai spus ministrul.

Inapoi la arhiva noutaților