[ X ]
Bunele practici de integrare a migranților au fost discutate în cadrul unei Conferințe internaționale
19 Mai

În perioada 17-18 mai 2017,  Biroul migrație și azil al MAI în cooperare cu Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) cu sediul în Varşovia, Polonia, au desfășurat Conferința internațională „Bune practici de integrare a migranților în conformitate cu angajamentele OSCE și standardele internaționale”, transmite CURENTUL.

La eveniment au participat vice-ministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin, directorul Biroului migrație și azil al MAI, Olga Poalelungi, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, peste 60 de experți, dintre care 30 experți din Statele Membre și reprezentanți ai organizațiilor internaționale din circa 18 state (Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Georgia, Irlanda, Letonia, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, România, Ucraina).

Astfel, Conferința a avut drept scop consolidarea capacităților autorităților naționale responsabile de integrarea migranților în statele OSCE și a cuprins 4 sesiuni de lucru axate pe următoarele aspecte: conceptul integrării imigrantului, standardele internaționale juridice minime și angajamente relevante ale OSCE, experiențele noilor țări de destinație ale imigranților, elaborarea și implementarea politicilor și legislației relevante, cât și a provocărilor și soluțiilor identificate, divizarea rolurilor între ministere și administrația publică locală pe segmentul procesului de integrare a imigranților.

Totodată, în cadrul evenimentului a fost trecut în revistă cadrul instituțional creat pentru integrarea imigranților, inclusiv a instituțiilor specializate, centrelor de integrare, ghișeelor unice, agențiilor și a altor structuri, rolul societății civile în procesul de integrare a imigranților nu în ultimul rând, cooperarea stabilă cu instituțiile statului, responsabile de aceste activități.

În acest context, la finalul conferinței, participanții au formulat nemijlocit concluzii și recomandări, trecând în revistă retrospectiva subiectelor discutate pe parcursul celor 4 sesiuni.

_MG_0132

_MG_0110

_MG_0100

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  5. Curtea de Conturi relevă deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT
    Politică |
  1. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |
  5. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |