[ X ]
Boris Volosatîi: Unirea este adevărata cale europeană a Basarabiei
29 Martie

Boris Volosatîi, deputat, Circumscripţia nr. 43, circumscripţia electorală pentru cetăţenii români din afara ţării – în Parlamentul de la București, președinte al Alianței pentru Unirea Românilor din Republica Moldova Moldova, „la 106 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România”, a declarat că, actualul context de securitate regională marcat de războiul ruso-ucrainean de la granițele noastre ne face să înțelegem că Reunirea Republicii Moldova cu România este singura soluție salvatoare pentru poporul nostru dintre Prut și Nistru, informează CURENTUL. 

„ReÎntregirea Țării este și singura formă de desăvârșire a suveranității românilor basarabeni desprinși din colosul sovietic în 1991, dar care, din păcate, bat pasul pe loc într-un cadru politic nefuncțional, sortit falimentului.  Îndemn pe toată lumea la realism și responsabilitate. Mai ales pe oamenii de stat de la Chișinău și București.   Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2030 este o iluzie frumoasă, dar iluzie.  Dacă Ucraina ar fi avut la granița sa, în Uniunea Europeană și NATO, o Patrie mamă ucraineană, din care să fi fost smulsă istoric, vă asigur că ar fi preferat unirea cu Patria sa. Frații ucraineni nu au însă norocul pe care îl avem noi, românii basarabenii, de a avea Patria istorică și etnică deja în cuprinsul Uniunii Europene și al NATO”, a spus el.

Politicianul în context a lansat un apel către guvernanții de la București- „lăsați baltă orice efort propagandistic cu tentă electorală și puneți-vă pe fapte concrete în beneficiul românilor: deblocați mecanismul de reintegrare a basarabenilor în cetățenia română, sprijiniți masiv și pe toate căile Mitropolia Basarabiei ca să redevină majoritară, înființați la Chișinău Fondul de investiții și reintegrare, creați în sfârșit batalionul mixt de menținere a păcii cu sediul la Iași, creați un post de televiziune transfrontalieră româno-român ca să putem contracara eficient propaganda Moscovei putiniste, creați o Uniune monetară a celor două state”.

„Orice eschivare de la realizarea acestor pași pregătitori ai reîntregirii naționale servește intereselor străine, în special ale Moscovei imperiale și ale complicilor ei din interiorul Uniunii Europene.   Unirea este soluția. Unirea și numai Unirea este adevărata cale europeană a Basarabiei.   Trăiască Unirea!   Unirea face Puterea!   Mulțumesc!”, a conchis Boris Volosatîi.

Inapoi la arhiva noutaților